Nazare: Noua prognoză a FMI este o veste bună, dar nu înseamnă că situaţia execuţiei bugetare este complet rezolvată
„Este o veste foarte bună. Nu este vorba doar de veste bună de la FMI, ajustarea prognozei la 6%, e vorba şi de ajutarea prognozei la Banca Mondială, de la 3,5% la 4,3%, iar FMI de la 4,5% la 6%. E un cumul practic de veşti bune care nu fac decât să valideze premisele pe care am construit bugetul, premisele de creştere pe care am construit bugetul şi cred că e un mesaj de încredere foarte important. Acest mesaj de încredere şi aceste veşti bune nu înseamnă că situaţia privind execuţia e complet rezolvată. E o veste bună, suntem în direcţia bună, dar vorbim totuşi de nişte estimări. Depinde doar de noi şi de performanţa noastră, a guvernului şi a fiecărui ministru în poarte astfel încât aceste cifre să devină realitate. Dar avem încrederea acestor instituţii internaţionale, avem încrederea Comisiei Europene, avem discuţii foarte bune şi cu agenţiile de rating şi creăm premisele astfel încât să transformăm estimările în realităţi la sfârşitul anului”, a spus Alexandru Nazare, la conferinţa online „Upgrade România – investiţiile, colacul de salvare al economiei”, organizată de DC News.
În cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional, instituţia financiară internaţională şi-a îmbunătăţit, semnificativ, estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, care va înregistra o creştere economică de 6,4%.
De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit şi estimările pentru 2022, până la un avans de 4,8%, faţă de o creştere de 3,9% cât prognoza în luna octombrie a anului trecut. Conform acestor estimări, performanţele economiei româneşti vor fi, atât în 2021 cât şi în 2022, peste media europeană de 4,5% în acest an şi de 3,9% anul viitor.
Autorităţile române au construit bugetul de stat pentru anul în curs mizând pe o creştere a economiei de 4,31%.
La finalul lunii martie, şi Banca Mondială a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti, indicând un avans al PIB de 4,3% pentru acest an, faţă de estimările anterioare, publicate în ianuarie, care mizau pe o creştere de 3,5% în 2021.
În ceea ce priveşte inflaţia, FMI a revizuit în sus estimările, arătând că România ar urma să înregistreze o creştere medie anuală a preţurilor de 2,8% în 2021, faţă de un avans de 2,5% cât prognoza în toamnă, pentru a se reduce la 2,1% în 2022.
Citiți și: Cîţu, întrebat despre un eventual acord cu FMI: Nu, niciodată (economica.net)
De asemenea, în ceea ce priveşte deficitul de cont curent al României, dacă în toamnă FMI miza pe o diminuare a acestuia până la 4,5% din PIB în 2021, în prezent instituţia financiară internaţională estimează că acest deficit se va reduce foarte puţin, până la 5% din PIB în 2021 de la 5,1% din PIB în 2020, urmând ca în 2022 să se reducă la 4,7% din PIB.