Nazare: Optimizarea consumului şi creşterea veniturilor, vitale pentru calea ferată

Optimizarea consumului de energie şi creşterea veniturilor prin valorificarea activelor existente sunt şansele pentru revitalizarea căii ferate, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, aflat la Londra, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 17:04
Nazare: Optimizarea consumului şi creşterea veniturilor, vitale pentru calea ferată

Oficialul s-a întâlnit vineri, la Londra, cu reprezentanţii conducerii Network Rail, compania care gestionează infrastructura feroviară în Marea Britanie. În cadrul discuţiilor au fost explorate soluţii comune la problemele cu care se confruntă atât Network Rail cât şi CN CFR S.A. în contextul crizei economice globale care a afectat piaţa europeană de transport feroviar.

‘La fel ca Network Rail, CN CFR S.A. trebuie să demareze în cel mai scurt timp un program de valorificare a activelor aşa încât şi compania de infrastructură feroviară din România să îşi crească veniturile din valorificarea proprietăţilor. În acelaşi timp, la fel ca Network Rail, CN CFR S.A. trebuie să îşi optimizeze consumul de energie aşa încât să putem face economii importante pentru aceste cheltuieli’, a declarat ministrul Transporturilor.

Acesta a spus că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a făcut eforturi uriaşe în ultimii 2 ani şi pentru asigurarea finanţării pentru mentenanţă cât şi pentru curăţarea datoriilor istorice la furnizorii de energie, unde a plătit deja 400 milioane de lei din datoria de 1,2 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a admis la finanţare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, prin care va fi asigurată......
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Producătorul Automobile Dacia și-a anunțat angajații că a demarat un nou program de plecări voluntare prin care aceștia ...
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. Ministerul Economiei cu Ministerul Finanţelor trebuie aduse împreună
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. ...
Autostrăzile se reflectă ca cheltuială atât în datoria publică, cât şi în deficit, iar dacă erau gestionate prin ...
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv pentru cheltuieli militare
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianţei să accepte la summitul ...