Nazare: UE ar putea finanţa utilajele pentru deszăpezire
Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a acordat, duminică, un interviu AGERPRES în care vorbeşte despre absorbţia fondurilor europene, dezvoltarea Gării de Nord şi a reţelei de metrou, subliniind că în februarie 2013 ar putea fi semnat contractul pentru magistrala de metrou către Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi despre Autostrada Transilvania şi privatizarea companiilor CFR Marfă şi TAROM.
Care sunt noutăţile în cazul proiectului Autostrăzii Transilvania şi ce tronsoane se finalizează în acest an. Ce se întâmplă cu celelalte tronsoane, care vor fi executate cu finanţare europeană?
Alexandru Nazare: Organizarea de şantier este făcută, sunt mobilizaţi şi la sfârşitul anului ar trebui să termine 17 km în Secţiunea 3 C, Suplacu de Barcău – Borş. Important este că în acest an, practic, încep lucrările, adică se va lucra. Se lucrează, asta e cel mai important. 17 km vor fi gata în acest an şi restul anul viitor, conform acordului făcut în 2011. Referitor la tronsoanele la care a renunţat Bechtel, acestea au intrat în reţeaua globală TEN-T, ceea ce înseamnă că sunt eligibile pentru finanţare din fondul de coeziune, începând cu 2014. Asta înseamnă că nu numai pentru tronsoanele acestea, dar pentru toate tronsoanele care sunt prinse acum în hartă, noi trebuie să pregătim proiectele până în 2014, şi. în momentul când se va finaliza viitoarea perspectivă financiară şi vom avea o alocare clară pentru transport, şi, ulterior, după ce o să avem şi master planul transportului, la sfârşitul acestui an, care o să ne indice care sunt priorităţile de transport în România, atunci o să putem să facem o analiză foarte clară asupra a ceea ce înseamnă 2014-2020.
Care este situaţia derulării proiectelor cu fonduri europene?
Alexandru Nazare: Ce e important de ştiut aici este că, practic, prin renegocierea reţelei, România a obţinut introducerea principalelor coridoare de transport din România pe harta europeană, ceea ce ne oferă o plajă foarte largă în perspectiva viitoarei alocări pe 2014-2020 de a finanţa multe tronsoane care sunt importante. Anul acesta avem finalul implementării. Deci este anul în care şantierele, atât pe autostrăzi cât şi pe căi ferate, vor demara. La autostrăzi deja se lucrează într-un ritm accelerat, la căi ferate lucrările vor începe undeva în mai-iunie. Ne axăm pe ţinta pe care am stabilit-o de la început, adică un miliard de euro. Asta înseamnă o foarte mare atenţie în monitorizarea lucrărilor şi în scurtarea circuitelor de plată.
O să ajungem să cheltuim toţi cei 5,4 miliarde euro?
Alexandru Nazare: De fapt, asta este o întrebare despre decomitere (sume necheltuite – n.red.) , întrebarea ar trebui să fie: suntem în pericol să avem sume decomise? La POS-T în momentul de faţă nu suntem în pericol să avem sume decomise. Numai că această analiză este o analiză punctuală. Trebuie să fim tot timpul atenţi ca ritmul în care cheltuim să fie în aşa fel încât să îndepărtăm acest pericol de decomitere. Şi faptul că aceste lucrări au început anul trecut şi continuă anul acesta ne dă suficiente date ca să putem spune că nu suntem în pericol de decomitere.
Care este stadiul lucrărilor pe tronsoanele aflate în lucru pe Coridoul IV de Transport?
Alexandru Nazare: Am fost clar nemulţumit când am fost pe şantier la Nădlac – Sibiu. Dacă merg în ritmul ăsta, am spus că nu termină nici în 2014 şi mă aştept să văd în cel mai scurt timp o îmbunătăţire substanţială a modului în care se lucrează pe acel sector ( Lotul 1 unde lucrează asocierea Romstrade – Moneadriano- n. red.), dat fiind că este şi unul dintre sectoarele de pe Coridor care este mai puţin complicat din punct de vedere tehnic. Şi ca să vă faceţi o imagine, constructorul respectiv are de făcut 800.000 de mc de umplutură faţă de sectorul de pe Deva-Orăştie, unde trebuie să facem şase milioane de mc de umplutură. Deci este un sector la care vreau să văd o mobilizare mult mai mare.
Când vor fi gata toate tronsoanele pe care se lucrează? Când o să putem circula până la Nădlac pe Autostradă?
Alexandru Nazare: Pentru toate tronsoanele începute anul trecut, finanţate din fondul de coeziune, termenul este aprilie 2013, între Nădlac şi Sibiu. Sunt două porţiuni care vor fi relansate acum, care fac parte din Nădlac-Sibiu. Una este Dumbrava-Deva – 72 km, care va fi lansat spre licitaţie în cel mai scurt timp, şi când spun cel mai scurt timp, e o chestiune de zile până când va fi oficial lansată procedura de licitaţie, iar al doilea este Timişoara-Lugoj – lotul 2, unde la fel, în două săptămâni, va fi publicată procedura.
Practic, lansarea acestor licitaţii vine în urma unei negocieri cu Comisia de mai mult de un an de zile şi după ce ne-a fost admisă o realocare de aproape un miliard de euro, anul trecut, tocmai pentru că am reuşit să convingem experţii de la DG Regio că este foarte important să existe o coerenţă în modul în care se fac lucrări între Nădlac şi Sibiu. Această porţiune – Dumbrava-Deva are cele mai multe lucrări de artă, şi între Nădlac şi Sibiu este de departe cea mai complicată porţiune, cel mai complicat sector.
Anul acesta câţi kilometri de autostradă se vor finaliza?
Alexandru Nazare: Anul acesta, de la început, din momentul în care a fost investit Guvernul, s-a spus clar cifra, care există şi în programul de guvernare, de 200 de kilometri.
Autostrada Bucureşti – Ploieşti va fi gata la timp?
Alexandru Nazare: Ce este regretabil în momentul de faţă în privinţa acestui sector, între Bucureşti şi Ploieşti, este că, deşi Autostrada într-o proporţie foarte mare este aproape de finalizare, corpul Autostrăzii, mai avem încă de lucru la câteva poduri. Ştiţi care este calendarul şi practic ce presupune lucrul la anumite poduri, la ridicarea pilelor, elevaţiilor şi aşa mai departe, mutarea grinzilor.
Ei au un calendar, şi-au făcut un calendar destul de strict, am avut foarte multe vizite în şantier, e adevărat, fără presă, şi le-am transmis că trebuie să-şi respecte promisiunile. Data de finalizare este cea anunţată anul trecut, 15 mai, şi eu le-am repetat constructorilor în fiecare întâlnire că trebuie să îşi menţină termenul pe care ei înşişi l-au emis la sfârşitul anului trecut. Eu am vorbit de 15 mai pentru că de 15 mai au vorbit ei anul trecut. Acum e foarte important. Mai sunt nişte factori care trebuie luaţi în calcul. Cât de repede se vor putea mişca cu podurile respective şi dacă vor putea turna asfaltul într-o lună şi jumătate. Cert este că se va lucra la stratul de uzură pe toate tronsoanele, unde mai avem de lucru.
Este Comisia Europeană dispusă să finanţeze proiecte de utilare a unor companii cu utilaje pentru deszăpezire, având în vedere problemele întâmpinate iarna aceasta?
Alexandru Nazare: Au fost discuţii oficiale atât în DG Regio cât şi la nivelul comisarului Hahn (comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn n.red) în care am explicat în detaliu necesitatea de a avea astfel de utilaje şi consecinţele benefice ale utilizării unor utilaje în regie proprie. Bineînţeles că am subliniat şi faptul că principalele rute, drumurile naţionale, autostrăzile fac parte din reţeaua TEN-T. Experienţa ultimei ierni, dar şi experienţa din trecut, ne spun că sunt situaţii în care aceste rute, care fac parte din reţeaua europeană, în timpul iernii se blochează, mai ales al iernilor foarte grele care au fost în ultima vreme, şi experţii de la Comisie au fost în principiu de acord cu finanţarea unui astfel de proiect. În momentul de faţă, atât la nivelul CFR, cât şi la nivelul Companiei de Drumuri, se lucrează la o analiză cost-beneficiu şi la scrierea cererii de finanţare, astfel încât proiectul să fie cât mai bun, cât mai cuprinzător şi cu explicaţii suficient de detaliate, pentru a-i convinge pe cei de la DG Regio să ne accepte proiectul. Eu cred că, cu eforturi susţinute, acest proiect va avea şanse de izbândă. Important este că am luat acest acord şi că am început să scriem proiectul.
Şi este posibil ca în iarna viitoare să avem utilajele?
Alexandru Nazare: Asta îmi doresc, ca până în iarna viitoare să putem să avem proiectul scris, să îl trimitem spre aprobare la Bruxelles, să putem desfăşura procedurile de contractare şi să şi beneficiem de pe urma lui. Numai că aici suntem într-un proces mai larg în care ne uităm la cum funcţionează toate proiectele din perspectiva asta, iar aici trebuie făcută o analiză foarte clară asupra resurselor pe care le avem în POS-T, în paralel cu dimensionarea acestui proiect de utilaj şi va depinde foarte mult şi de reacţia Comisiei după ce reuşim să transmitem proiectul. Din cauza asta nu pot să spun că iarna viitoare e un termen clar. Dar îmi doresc şi fac toate eforturile ca până iarna viitoare să parcurgem… Au fost şi alte ţări europene care au beneficiat de pe urma unor astfel de programe, de exemplu Polonia şi Grecia, dar de fonduri pentru echipamente de pompieri după incendiile respective. Noi pe asta ne-am fundamentat solicitarea. Pe faptul că există şi precedent. Dar e foarte adevărat că există o reticenţă la nivelul Comisiei în a finanţa echipamente mobile pentru că şi Comisia vrea să aibă un control cât mai atent pe modul care sunt utilizate ele şi pe genul de obiective pe care le finanţează. Din cauza asta am avut tot timpul nevoie de argumente pentru fundamentarea proiectului.
Acum CNADNR derulează licitaţii pentru întreţinerea drumurilor pe doi ani. Cam care va fi alocarea financiară?
Alexandru Nazare: Nu prea poţi să estimezi cât s-ar putea plăti că asta este o procedură de achiziţie şi ştiţi foarte bine că am avut experienţe variate din punctul ăsta de vedere. Deci să estimez cât ar fi, ar fi o speculaţie să spun acum cât ar putea să fie, dar suma de la care discutăm, pentru toată ţara practic, este de aproape un miliard de lei.
Când vom avea management privat şi când se vor termina privatizările la CFR Marfă şi TAROM?
Alexandru Nazare: Dacă ne uităm în Scrisoarea de Intenţie ar trebui să le privim invers. Adică la privatizări termenul la TAROM pentru publicarea prospectului este sfârşitul lui mai, termenul pentru definitivarea listării este sfârşitul lui iunie, pentru CFR Marfă avem un calendar care se încheie undeva la sfârşitul anului, definitivarea privatizării. Principalii paşi au fost parcurşi pentru ambele privatizări, la TAROM avem bancă de investiţii, avem evaluator, banca de investiţii lucrează acum pentru definitivarea prospectului şi pentru clarificarea aspectelor care ţin de viitorul roadshow pentru TAROM. La CFR Marfă suntem în procedura de contractare a consultantului, foarte importantă, de altfel, pentru că acest consultant va face şi studiul vânzătorului privat prudent de care avem nevoie la Bruxelles, la DG Competition pentru a ne fundamenta decizia pentru compensarea datoriilor pe care le are CFR Marfă, în vederea privatizării. Astea sunt termenele. Pentru management privat am lucrat la proiectul cu Banca Mondială Un punct important din acest proiect este asistenţa Băncii Mondiale în procesul de selecţie a managerilor privaţi. Contractul cu Banca Mondială a fost semnat, iar în momentul de faţă lucrăm cu Banca Mondială să definitivăm termenii de referinţă şi în cel mai scurt timp vom lansa licitaţia pentru selecţia companiei de resurse umane care se va ocupa cu analiza managerilor.
Compania se va ocupa de selecţie pentru toate companiile din subordinea Ministerului şi când vom şti compania?
Alexandru Nazare: Compania asta va fi selectată şi vom avea astfel un acord cadru care se va adresa tuturor societăţilor la care vom instala management privat. Din momentul în care se lansează, cred că în maximum două luni de zile. Poate chiar mai devreme, dar două luni de zile sunt acoperitoare.
La TAROM, veţi face un roadshow pentru promovarea ofertei. Care sunt pieţele vizate?
Alexandru Nazare: Londra, e clar. Deci, Londra e un ‘must’, şi mai avem în analiză şi alte zone. Spre exemplu Dubai… Nu s-a finalizat analiza consultantului. Odată ce finalizează consultantul analiza putem să spunem clar care vor fi zonele spre care ne vom îndrepta.
Când va începe dezvoltarea Gării de Nord, primul parteneriat public – public din România?
Alexandru Nazare: Da, există un acord care este semnat de Guvernul României şi Guvernul Belgiei. Am avut dialoguri constante cu secretarul de stat care se ocupă de zona de transporturi din Belgia, iar în momentul de faţă se parcurg procedurile obişnuite prevăzute de lege pentru pregătirea demarării, practic, a companiei comune care va avea în atribuţii pregătirea şi finanţarea proiectului privind Complexul Gara de Nord. În acest an vom avea o companie comună care se va ocupa de proiectare-finanţare. E primul proiect de acest gen. E o asociere între compania de infrastructură CFR SA şi compania belgiană din subordinea holdingului care deţine infrastructura şi o manageriază în Belgia.
Vom avea un proiect, iar aici foarte important va fi studiul de fezabilitate şi, în paralel cu asta, contactele pe care le vor stabili pentru asigurarea finanţării. Dat fiind că este un proiect important şi pentru Bucureşti un proiect central, ca să spunem aşa, sper că în cel mai scurt timp de la înfiinţarea companiei cele două procese să meargă într-un ritm cât mai accelerat, atât elaborarea studiilor de care este nevoie pentru fundamentarea proiectului şi identificarea investitorilor care or să fie atraşi.
Există un proiect de legătură a Gării de Nord cu Aeroportul Otopeni. Când va fi semnat contractul pentru magistrala de metrou către Aeroport?
Alexandru Nazare: Contractul va fi semnat, se derulează acum paşii premergători. Până în noiembrie va fi definitivat proiectul tehnic preliminar şi caietul de sarcini, licitaţia va fi lansată în noiembrie. Asta înseamnă că o să avem un contract semnat undeva în februarie anul viitor.