Neacșu, CEC: Prin digitalizarea din pandemie, am făcut un salt de 2-3 ani pe segmentul persoane fizice. Vom avea profit și în 2020
Pentru prima data după trei ani de scădere a cotei de piață, în 2019 CEC Bank a înregistrat o creștere de 0,14%, ajungând acum la un procent de 6,64% din totalul activelor sistemului bancar și păstrând poziția a șaptea în topul băncilor din sistem.
Cum a fost posibil acest lucru? Ce a determinat creșterea de cotă de piață a celei mai mari bănci de stat.
Bogdan Neacșu, CEO al CEC Bank, arată că un rol important în dezvoltarea băncii l-a avut capitalizarea de care a beneficiat CEC Bank, de aproximativ un miliard de lei, precum și continuarea strategiei de dezvoltare, în sensul atragerii de noi clienți din rândul persoanelor juridice. Astfel, portfoliul de credite al CEC a crescut cu 6 miliarde de lei anul trecut, din care 4,3 – împrumuturi către persoane juridice.
Agricultura este în topul domeniilor cu cea mai mare creștere a finanțărilor- circa 5.500 de credite noi în valoare de aproximativ un miliard de lei, urmată de industrie – unde portofoliul CEC Bank a crescut în 2019 tot cu aproximativ 1 miliard de lei. Și în perioada ianuarie-martie, până la declanșarea pandemiei, banca a continuat în același trend crescător, acordând credite noi în valoare de peste 1 miliard de lei în primul trimestru, din care 585 milioane de lei – credite pentru 773 de IMM-uri.
Printre motoarele de creștere s-au numărat și majorarea lichidităților atrase din piață și bineînțeles continuarea politicii de atragere a economiilor populației, una din componentele de bază ale politicii băncii.
„De fapt, tendința de scădere a business-ului din zona persoanelor fizice am compensat-o cu majorarea componentei de persoane juridice, atât pe partea de companii mari cât și aI MM-urilor mici. Am atacat cam toate segmentele de business, preponderent finanțând sectorul agricol care merge foarte bine, procesatorii de alimente, construcțiile, etc. „.
Despre cum va evolua anul acesta pentru CEC Bank, Bogdan Neacsu spune că motto-ul băncii este acum: „trebuie să creștem!”, chiar și în condițiile crizei sanitare care a schimbat mult din datele problemei. Președintele CEC Bank spune că banca va avea cu siguranță profit și în acest an, chiar dacă anumite procese de ajustare a bugetului vor mai avea loc. „Vom mai revizui previziunile și pe partea de profitabilitate, dar vom crește în continuare”.
În perioada aprilie-mai când toată lumea era preocupată mai mult de asigurarea unor măsuri de protecție împotriva răspândirii Covid 19, iar contractarea de credite de consum și ipotecare a cunoscut o scădere, CEC Bank a introdus posibilitatea de a-ți deschide cont de la distanță.
„Practic prin procesele de digitalizsare initiate din luna martie a acestui an am făcut un salt de 2-3 ani în calitatea serviciilor acordate persoanelor fizice. De la distanță, am cronometrat, în 5 minute și 8 secunde îți poți deschide cont la CECBank, fără hârtii sau drumuri suplimentare. Singurul care vine prin poștă este cardul atașat. Este un salt fenomenal pentru noi ca bancă”, precizează Bogdan Neacșu. Iar primele rezultate sunt încurajatoare: numărul de clienti atrași până în acest moment prin CEC_in, fluxul de inrolare online, este echivalentul a 50 de unități bancare.
Deschiderea online de conturi nu este singurul pas făcut de CEC Bank în domeniul digitalizării. De la începutul anului au fost lansate și plățile cu cardul direct de pe mobil- prin Apple Pay și Android, integrarea cu ghiseul.ro care permite vizualizarea și plata taxelor printr-un singur click din aplicația de mobile banking, autentificarea biometrică pentru plățile online cu cardul. Aceste servicii au atras și ele circa 15.000 de utilizatori. „Iar dacă privim în ansamblu, circa 80% din operațiunile bancare sunt originate de pe internet sau mobile banking”, mai spune Neașcu.
Despre strategia de dezvoltarea din acest an, președintele băncii spune că CEC Bank are două direcții mari de dezvoltare: finanțarea societăților comerciale, prin programele garantate de stat, dar și prin campaniile proprii ale băncii.
„Ne dorim ca ceea ce s-a pierdut în aceste luni prin scăderea business-ului pe segmentul de persoane fizice să compensăm în zona de persoane juridice. Practic, finanțarea IMM-urilor mici va fi asigurată prin IMM Invest, iar finanțarea companiilor mari prin programe proprii”, a declarat Bogdan Neacșu. Strategia comercială de continuare a digitalizării va fi continuată, și menținerea unui mix echilibrat al lichidităților în contextul reintrării pe piața primară a titlurilor de stat.