Nebunia de pe bursa de energie nu se opreşte. Sunt zile în care România are cele mai mari preţuri din Europa
În mai multe zile din ultima lună preţul spot al energiei electrice tranzacţionate pe piaţa de la Bucureşti a fost cel mai mare în comparaţie cu cel întregistrat pe toate platformele de tranzacţionare in Europa.
Potrivit datelor publicate de Europex, o asociaţie a platformelor de tranzacţionare a energiei electrice din Europa, în şase zile din ultima luna preţul mediu de pe piaţa spot din România (Piaţa pentru Ziua Următore-PZU, găzduită de OPCOM, Operatorul Comercial al Pieţei de Energie de la Bucureşti) a fost cel mai mare din Europa.
Datele le puteţi vedea în graficul de mai jos, cu menţiunea că preţul mediu de pe PZU este cel colorat în maro deschis.
(Pentru a vizualiza imaginea la dimensiune maximă apăsaţi click pe aceasta)
Aceste preţuri reflectă doar piaţa spot, doar una dintre platformele pe care se tranzacţionează energie electrică, dar, pentru România, această piaţă spot (PZU) a ajuns să devină foarte importantă pentru preţurile plătite de consumatorii de energie.
Acum două zile, OPCOM a dat un comunicat în care anunţa un record de tranzacţionare pe PZU, o premieră istorică pentru această piaţă.
„Pentru ziua de livrare 19 iulie 2017, cota de interes manifestat de participanţi pe PZU a marcat un nou maxim absolut la nivel lunar: 270 companii care au introdus cel puţin o ofertă si au stabilit tranzacţii”, se arată în comunicatul OPCOM.
Ziua în care s-au înregistrat cele mai multe tranzacţii din istorie a fost una cu preţuri mari. La ora 21.00, spre exemplu, energia electrică se tranzacţiona la un preţ de 320 de lei MWh, adică peste pragul de 70 de euro.
Din ce se poate deduce din datele OPCOM reiese că preţurile cresc ca urmare a cererii mari de electricitate, dat fiind că ofertele de cumpărare au fost mult mai mari decât cele de vânzare (3.500 MWh faţă de 2.500 MWh), pentru intervalul orar menţionat mai sus.
De altfel, la acea ora, 21.00, ora în care preţul a fost de pete 70 de euro, s-a înregistrat şi cel mai mare volum orar tranzacţionat de-a lungul zilei de ieri.
Preţurile de pe piaţa spot din România au fost, în iunie, cu 40% peste cele din iunie anul trecut. În mai, creşterea a fost de 60%, an la an.
De ce e importantă evoluţia PZU? Deşi reprezintă doar o piaţă spot, pe care, teoretic, se tranzacţionează doar energia care nu a putut fi contractată pe termen lung, PZU a ajuns să devină o piaţă foarte lichidă pentru tranzacţiile cu energie electrică. Potrivit datelor OPCOM, în fiecare dintre zilele trecute, pe OPCOM s-a tranzacţionat echivalentul a peste 40% din consumul naţional de electricitate, cu un maximum de 49%, pe data de 12 iulie. Or, este clar că mai multă energie cumpărată de aici, la aceste preţutri, va avea un impact final în factura de electricitate a consumatorilor, aşa cum s-a întâmplat deja la 1 iulie: preţurile la energia electrică furnizată în regim reglementat au crescut cu 8% la nivel naţional, cu un vârf de 11,6% în Bucureşti, tocmai din cauza creşterii abrupte a preţurilor de pe PZU din iarnă.
Şi totuşi, de ce creşte preţul şi cine e de vină?
Surse din domeniul energetic au explicat pentru ECONOMICA.NET faptul că printre cauze este managementul defectuos al furnizorilor de energie, cei care cumpără energia din piaţă şi o vând consumatorilor. „Elementele tranzacţiilor cu o zi înainte se leagă de poziţia dezechilibrată a furnizorilor pe contractele pe termen lung. În calitate de cumpărători, nu găsesc întotdeauna cel mai bun portofoliu pentru contractele lor pe termen lung şi ajung să aibă nevoie de energie chiar în ultima zi”, spun sursele noastre,
„E un management eronat. Furnizorii trebuie să gândească pe un an-doi înainte. În celelalte pieţe, furnizorii au contracte pe termen lung de achiziţie de energie pentru 60% din ce furnizează în următorul an, 40 % din ce furnizează în următorii doi ani şi 20% din ce furnizează în următorii trei ani. La noi, se achiziţionează de pe piaţa spot, în ultima clipă, rămân cu poziţii deschise, iar piaţa spot a ajuns la peste 40% din consum”, au spus sursele noastre.
Într-adevăr, o privire pe statistica unei zile în care preţul spot din România a fost cel mai mare din Europa (27 iunie) arată că, în firecare dintre orele de vârf ordinele de cumpărare au fost mai mari decât cele de vânzare. Aşadar, pare că această creştere de preţuri vine şi de la faptul că cererea de energie a furnizorilor pentru a onora contractele cu proprii lor consumatori devine mult mai mare decât oferta.
Pe de altă parte, cu câteva zile în urmă, un reprezentat al unui furnizor mare a declarat că este nevoie de măsuri administrative, care să meargă până la plafonarea preţurilor pe piaţă.
Furnizorii au cerut plafonarea preţurilor, ANRE s-a opus
Directorul general al Electrica, Cătălin Stancu, a declarat că de preţurile mari din piaţă sunt afectaţi atât distribuitorii şi furnizorii, dar posibil şi alte industrii, şi că este nevoie de măsuri de echilibrare a cererii cu oferta, produse de tip forward sau o măsură administrativă, cum a fost cea luată în cazul RCA privind plafonarea tarifelor.
„Din punctul meu de vedere, este esenţial să înţelegem ce se întâmplă şi să luăm măsuri de normalizare. Trebuie să te uiţi la un echilibru între cerere şi ofertă. Dacă acest echilibru nu mai există, să încerci să determini cauzele. Totodată, ar trebui să se creeze produse forward. De ani de zile se aşteaptă aceste produse. Aceasta este marea noastră rugăminte către OPCOM, trebuie să ne uităm la produse mature de risc, cum sunt pe pieţele europene. Şi, probabil pe termen scurt, ar putea fi luate în calcul şi măsuri administrative pe termen scurt, până la clarificarea situaţiei din piaţa”, a spus Stancu.
El a subliniat că, din punctul de vedere al Electrica, situaţia este serioasă şi, dacă acelaşi lucru este valabil şi în cazul altor jucători de piaţă, dar şi în alte industrii, se strâng suficiente elemente pentru o astfel de măsură.
„Din punctul meu de vedere, pentru noi, Electrica, situaţia este extrem de serioasă. Acum, întrebarea este cât de serioasă e pentru toată lumea. Dacă toată lumea pe partea industriei spune, da, e serioasă, şi dacă şi cei din industriile care depind de costul energiei spun că e serioasă, cred că se strâng elemente… Nu ştiu să spun care ar fi preţul. Preţul corect este preţul de piaţă. Singura întrebare este dacă piaţa e funcţională sută la sută. Dacă e, ăsta e preţul”, a precizat Cătălin Stancu.
ANRE a refuzat să plafoneze preţurile. „Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie nu ia în consideraţie deocamdată propunerea de plafonare a tarifelor, venită din partea Electrica, întrucât, în prezent, nu există elemente din care să reiasă că piaţa nu este funcţională, a declarant preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ„Deocamdată nu luăm în considerare această propunere (de plafonare a preţurilor – n. r.). Nu avem date privind nefuncţionalitatea pieţei. Considerăm că OPCOM acţionează cu maturitate şi asigură funcţionarea pieţei„, a spus Havrileţ.
O conjunctură nefericită
Dincolo de politica furnizorilor, preţurile sunt mari şi din cauza unei conjuncture nefericite, atât la nivel national, cât şi regional.
Pe plan intern, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, a ieşit din iarnă cu un nivel mai redus în lacurile de acumulare, ceea ce se vede inclusive în producţia din aceste zile. Spre exemplu, duminica trecută Hidroelectrica a produs la o putere orară medie de 918 MW, faţă de cei peste 2.000 MW înregistraţi cu un an în urmă.Iar perioada care urmează se anunţă destul de secetoasă. În plus, un alt mare producător, Petrom, a avut indisponibilizate pentru mai multe luni cele două grupuri ale centralei de la Brazi. Aşadar, a fost mai patina energie disponibilă
Pe plan regional, piaţa spot din România este cuplată cu cea din Ungaria, Slovacia şi Cehia, ceea ce face ca orice ordin de cumpărare dintr-una dintre ţări să poată fi onorat de un vânzător din oricare ţară. Iar dacă preţurile cresc pe o piaţă, celelalte vor resimţi imediat efectul. Ceea ce s-a întămplat şi pe PZU atunci când au crescut preţurile în Ungaria.
Ce urmează
Dat fiind că PZU a ajuns să conteze atât de mult în consum, pentru piaţa liberă pot fi două efecte: fie consumatorii mari preiau creşterile de preţ în facturile viitoare, fie furnizorii vor avea probleme daca au un preţ către consumator fix, pe o perioadă lungă şi a trebuit să apeleze la PZU.Totul depinde de contracte.
Pentru consumatorii casnici, în marea lor majoritate rămaşi în regim de preţ reglementat de stat, este foarte posibil ca această creştere de preţuri de pe PZU să se regăseascăîn facturile viitoare, inclusiv pentru faptul că moementan Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal, de unde Enel, Electrica, CEZ şi E.On erau obligate să cumpere curentul pentru consumul populaţiei rămase în sistem reglementat este suspendată, iar ANRE a dat voie la achiziţii de pe orice piaţă.
Havrileţ a declarat, recent, că, în data de 10 august, va avea loc o procedură de licitaţie pentru furnizorii de ultimă instanţă (Enel, E.ON, CEZ, Electrica) – care sunt obligaţi să asigure consumul de electricitate în cazul în care ceilalţi furnizori nu dispun de energie, trebuind să aibă, astfel, disponibile cantităţile necesare de energie electrică. După licitaţia din august, autorităţile speră să urmeze o perioadă cu un grad mai mare de hidraulicitate şi cu vânt mai puternic, urmând ca, în perioada septembrie-octombrie, ANRE să efectueze o analiză a preţului ca să poată lua o decizie referitoare la valoarea din facturile consumatorilor, a mai spus Havrileţ, pentru Bursa.
Nu se ştie cât va fi recunoscut de ANRE în facturile populaţiei, dar cu siguranţă situaţia de acum va conduce la scumpiri, sau cel puţin aşa spun furnizorii. Evoluţia preţului este uşor inexplicabilă, iar aceste creşteri se vor regăsi în facturile oamenilor, peste câteva luni”, spunea recent Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER)