Necazurile celui mai bogat român: „Trebuie să se termine odată cu prostia asta”

02 11. 2013
niculae_adevarul_ro_40749700

Omul de afaceri Ioan Niculae, cel mai bogat român, potrivit Forbes, are mari probleme în afaceri. Afacerea sa de bază, producţia de îngrăşăminte, nu mai merge pentru că materia primă, gazul, îi lipseşte, şi, atât cât e, e scump, prohibitiv pentru producţie. În plus,  proiectul său de 150 de milioane de euro în imobiliare nu porneşte, nici termocentrala de 1 miliard de euro şi 1.000 de MW din Măgurele.

Omul de afaceri este de părere că împotriva sa se duce o cruciadă politică şi a „altor grupuri de interese”. Spune însă că această cruciadă nu poate decât să facă rău economiei româneşti, în ansamblu.
„Romgaz ne-a tăiat de la gaz deşi am respectat întocmai graficul de eşalonare al datoriilor de 100 de milioane de dolari pe care le aveam la ei. M-am îndreptat către Petrom, ce să fac? Imi dau ei gazul mai scump cu 20-30 de dolari, şi vor plata înainte, dar sunt serioşi. Oricum, voi acţiona în instanţă Romgaz pentru că nu au respectat memorandumul de eşalonare a plăţii „, spune Niculae. Potrivit acestuia, doar unul dintre cele şase combinate ale sale funcţionează din cauza problemelor legate de aprovizionarea cu gaze şi a preţului mare al materiei prime. Dacă ar merge la capacitate, cele şase fabrici de îngrăţăminte ale lui Niculae al consuma anual circa 2,5 miliarde de metri cubi ceea ce ar transforma InterAgro în cel mai mare consumator de gaze din România, la egaluitate cu populaţia. De altfel, acest lucru se şi întâmpla până în umră cu 2-3 ani. Acum , doar un combinat din şase funcţionează, şi acela „la foc mic”.

Nici în cazul proiectului de 150 de milioane de euro Belvedere din Grozăveşti, Bucureşti, lucrurile nu merg mai bine. „De trei ani aşteptăm PUZ-ul de la Primărie şi nu mai vine. Nu ni se oferă nicio explicaţie de ce, doar că nu vine. Fără PUZ nu putem lua autorizaţie de construcţie, iar fără autorizaţie nu poţi lua finanţare. Suntem blocaţi”, explică omul de afaceri.

Birourile Belvedere ar urma să conţină trei turnuri de 36, 30 şi 14 etaje, un spital şi un hotel. Potrivit unei declaraţii a Arhitectului-Şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, biroruile lui Niculae se pot face în zona Grozăveşti, dar nu s-ar potrivi estetic cu celelalte clădiri din zonă „ Nu e o problemă de sol acolo, s-ar putea face, dar ar fi păcat pentru că nu s-ar potrivi specificului zonei”, spune Pătraşcu.
Vehiculul investiţional în dezvoltarea acestui proiect este compania New Century Development, care a fost capitalizată de mai multe ori în ultimii ani tocmai pentru a pregăti intrarea în forţă a lui Niculae în imobiliare

Un alt proiect major al miliardarului, un alt eşec. Sau, cum spune Niculae „blocaj continuu”. La Măgurele, InterAgro intenţionează să construiască o termocentrală pe cărbuni de 1.000 de MW şi 1 miliard de euro. Proiectul este vechi de şase ani şi nu a evoluat deloc. Mai mult, miliardarul şi-a pierdut  şi partenerul Vimetco, patronul Alro Slatina, care a renunţat la proiect din lipsă de fonduri. Niculae a căutat un partener şi la bulgari, dar tot fără succes. Acum, patronul InterAgro acuză Guvernul că nu a reuşit să redacteze şi să adopte Strategia Energetică 2014-2020 care ar urma să stabilească 29 de investiţii în energie prioritare pentru România, printre care şi termocentrala de la Măgurele. Astfel, el ar putea să găseascăp mai uşor finanţare pentru proiect, băncile fiind mai uşor de convins.

Deşi admite că lucrurile nu stau deloc bine pentru InterAgro, Niculae „ar vrea” să fie optimist. Spune că tot cei i se întâmplă trebuie ia odată sfârşit. „De când cu vestea cu dosarul(subminarea economiei naţionale – n.r.), mi se întâmplă toate astea. Nu se clatină InterAgro, sunt doar vremuri mai grele. Trebuie să se termine cu prostia asta, cât s-o ţină aşa, pierde toată industria şi economia ţării”, arată miliardarul.

Numele acestuia apare într-un dosar de subminare a economiei naţionale în care se cercetează împrejurările în care InterAgro a primit gaze cu discount semnificativ de la Romgaz sub mandatul foştilor miniştri ai Economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu. Împotriva lui Videanu s-a dispus începerea urmăririi penale, în schimb, la Vosganian acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, fiind senator, a fost nevoie de un vot pentru al Comisiei Juridice din Senat, care a votat împotrivă.

Ioan Niculae este creditat de Forbes cu o avere de 1,1 miliarde de euro, cea mai mare din România. Are afaceri în chimie, energie, agricultură, turism, transporturi aeriene şi fotbal.