Negociatorul-şef al UE pentru Brexit va face luni o vizită la Londra pentru discuţii cu oficiali britanici

Economica.net
02 02. 2018
londra_1_undershaft__67898765_24858100

‘Premierul îl va primi pe Michel Barnier în Downing Street, luni, unde el va discuta cu David Davis cu privire la negocierile ce urmează asupra perioadei de punere în aplicare (a Brexitului) şi viitoarele etape de construcţie a unui nou parteneriat între UE şi Marea Britanie’, au notat vineri serviciile de presă ale premierului britanic pe contul său oficial de Twitter.

Este pentru prima dată de la începutul negocierilor când Michel Barnier şi David Davis se întâlnesc la Londra pentru a evoca Brexitul. Până acum ei au avut întrevederi doar la Bruxelles.

Negociatorul-şef european se va deplasa de asemenea la Autoritatea Bancară Europeană, al cărei sediu de află încă în capitala britanică, înainte de prevăzuta mutare la Paris.

Aceste întrevederi vor avea loc cu o zi înainte de lansarea unei noi runde de negocieri la Bruxelles, începând de marţi 6 februarie până în 9 februarie.

Discuţiile dintre delegaţiile europeană şi britanică se vor centra pe aspecte tehnice privind ieşirea Marii Britanii din UE, frontiera şi relaţia dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, precum şi perioada de tranziţie, care ar urma să debuteze a doua zi după Brexit, la 29 martie 2019, şi să dureze până la 31 decembrie 2020, conform propunerii europenilor, britanicii dorind ca această perioadă se se încheie la doi ani după Brexit.

Vinerea va fi consacrată unei întrevederi a coordonatorilor celor două tabere, care ar trebui să-i permită Londrei să-şi ‘actualizeze’ aşteptările în ceea ce priveşte viitoarea relaţie dintre UE şi Marea Britanie, pentru care discuţiile trebuie să înceapă în martie.

Luni, 29 ianuarie, UE şi-a exprimat poziţia de negociere privind faza de tranziţie post-Brexit dorită de Marea Britanie. Cele 27 de ţări care vor rămâne în UE au aprobat principiul ‘unei tranziţii ‘statu quo’, dar fără reprezentare instituţională’ pentru Marea Britanie, potrivit adjunctului lui Barnier, Sabine Weyand, adică Marea Britanie va trebui să aplice integral normele şi deciziile europene, dar fără să mai aibă drept de vot.

Această perioadă de tranziţie continuă să facă obiectul dezacordului în cadrul Partidului Conservator al Theresei May. Unii deputaţi se tem în special de faptul că Marea Britanie va deveni ‘un stat vasal’ al Uniunii.