Negocieri de pace la Minsk, între guvernul de la Kiev şi separatiştii proruşi

Economica.net
05 09. 2014
ucraina_20460500_74398300_87783500

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat joi, la Newport, unde are loc summitul NATO, că există şansa unui acord la negocierile de la Minsk şi că, în condiţiile în care reuniunea din capitala belarusă are loc, el va ordona vineri o încetare a focului pentru forţele armate ucrainene care luptă împotriva separatiştilor proruşi, deschizând astfel calea pentru punerea în aplicare a unui ‘plan de pace în etape’, după cum a transmis Reuters.

Liderii separatiştilor cred şi ei în şansele acestor negocieri, dacă se găseşte o soluţie politică pentru regiunile Doneţk şi Lugansk, liderii acestor autoproclamate ‘republici populare’ din estul Ucrainei declarând joi că sunt gata să ordone încetarea focului, cu condiţia ca reprezentanţii Kievului să semneze un plan de reglementare paşnică a conflictului.

La Moscova, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este dispusă să ia orice măsură care ar putea duce la reducerea tensiunilor din estul Ucrainei, făcând apel la Kiev şi la reprezentanţii separatiştilor să urmeze planul de pace în şapte puncte, propus în urmă cu două zile de preşedintele Vladimir Putin.

Mai sceptic s-a arătat însă secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, care a reamintit că Rusia a mai lansat şi în trecut aşa-zise iniţiative de pace, care însă nu s-au concretizat pe teren, notează Radio Europa Liberă.

Preşedintele Vladimir Putin a propus miercuri un plan pentru a se ajunge la pace în sud-estul Ucrainei, plan ce cuprinde şapte puncte şi anume – stoparea operaţiunilor ofensive, retragerea forţelor ucrainene la o distanţă de unde să nu mai poate trage înspre oraşe, monitorizare internaţională, excluderea utilizării aviaţiei militare împotriva civililor, schimb de prizonieri, deschiderea de coridoare umanitare pentru refugiaţi şi livrarea de ajutoare umanitare, refacerea infrastructurii.

Iniţiativa liderului de la Kremlin a fost contestată de Kiev, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk afirmând că ‘adevăratul plan al lui Putin este distrugerea Ucrainei şi recrearea Uniunii Sovietice’