Negocieri între Moscova şi Kiev pe tema gazelor, la 21 octombrie, la Bruxelles

Reuniunea trilaterală organizată de Uniunea Europeană (UE) menită să rezolve contenciosul în domeniul gazului care opune Ucraina şi Rusia va avea loc la 21 octombrie, la Bruxelles, iar 'un acord este accesibil', a anunţat joi comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, informează AFP.
Economica.net - J, 16 oct. 2014, 12:32
Negocieri între Moscova şi Kiev pe tema gazelor, la 21 octombrie, la Bruxelles

Reuniunea, la care vor participa miniştrii rus şi ucrainean ai energiei, precum şi directorii grupurilor gazifere ale Rusiei şi Ucrainei, va avea loc la Bruxelles, la 21 octombrie, şi nu la Berlin cum a fost anunţat iniţial, a precizat Oettinger în timpul unei conferinţe de presă.

Oettinger va efectua o vizită la Kiev, lunea viitoare, pentru a pregăti întrevederea. Obiectivul este de a ajunge la un acord care ar permite evitarea unei rupturi în aprovizionarea cu gaz în timpul iernii, a precizat comisarul european, scrie Agerpres.

‘Încheierea unui acord este accesibilă, datorită lucrărilor pregătitoare şi voinţei fiecărei părţi’, a declarat Oettinger.

Propunerea de reglementare a problemei în cadrul unor negocieri prevede achitarea de către Kiev a 3,1 miliarde de dolari din facturile neplătite către compania Gazprom, dintre care 2 miliarde până la sfârşitul lui octombrie. În contrapartidă, Gazprom se angajează să reia livrările de gaz spre Ucraina, suspendate din iunie, printr-o livrare minimă de 5 miliarde de metri cubi, la preţul de 385 de dolari pentru mia de metri cubi.

Un eşec rămâne totuşi posibil. Pentru acest caz, ‘UE a pregătit un plan B, ceea ce este un lucru bun vizavi de Gazprom’, pentru a-i trimite un semnal, a adăugat comisarul european.

Uniunea Europeană a realizat un studiu despre capacitatea Uniunii şi a ţărilor vecine de a face faţă unei întreruperi totale a livrărilor de gaz de către Rusia, pe timpul celor şase luni ale sezonului rece. Acest studiu, care va fi adus la cunoştinţa liderilor europeni în timpul summitului lor ce va avea loc joi, la Bruxelles, arată că aprovizionările de gaz pentru cetăţeni vor putea fi garantate, a anunţat Oettinger.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Salariul meu de 13.000 de lei în mână este cam al 180-lea ca valoare în grila Ministerului Transporturilor
Grindeanu: Salariul meu de 13.000 de lei în mână este cam al 180-lea ca valoare în grila Ministerului Transporturilor
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că salariul lui de ministru este de aproximativ 13.000 de lei net, fiind al 180-lea salariu din Ministerul Transporturilor, şi a......
Poate România să iasă din criză cu o politică fiscală „smart”, fără creșteri de taxe? Cel mai mare specialist britanic în taxe și concurență vine la București. Unde, ce și cu cine va discuta
Poate România să iasă din criză cu o politică fiscală „smart”, fără creșteri de taxe? Cel mai mare specialist ...
O nouă ediție a "Free Market Road Show", poate singurul eveniment de calibru care a promovat libertățile economice inclusiv ...
UniCredit a plătit peste 600 de milioane de euro pentru cumpărarea a 9,7% din acțiunile băncii grecești Alpha Bank – surse Bloomberg
UniCredit a plătit peste 600 de milioane de euro pentru cumpărarea a 9,7% din acțiunile băncii grecești Alpha Bank – ...
Grupul bancar italian UniCredit SpA a plătit puţin peste 600 de milioane de euro pentru a-şi dubla participaţia la banca ...
Update: E oficial. CCR a decis ca declarațiile de avere și de interese să nu se mai publice și să nu mai includă veniturile şi bunurile soţilor
Update: E oficial. CCR a decis ca declarațiile de avere și de interese să nu se mai publice și să nu mai includă veniturile ...
Update: Curtea Constituţională a decis joi că declaraţiile de avere şi interese să nu mai fie publicate pe site-ul ...