Negocieri privind deblocarea exporturilor de cereale ucrainene: „O rază de speranţă”, afirmă şeful ONU

Negocierile desfăşurate la Istanbul între Ucraina şi Rusia pentru deblocarea cerealelor blocate pe pământ ucrainean şi pentru facilitarea exporturilor de cereale şi de fertilizatori ruseşti sunt "o rază de speranţă", a afirmat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează AFP.
AGERPRES - J, 14 iul. 2022, 08:40
Negocieri privind deblocarea exporturilor de cereale ucrainene:

În cadrul unei declaraţii către media, şeful ONU şi-a exprimat speranţă că „un acord oficial” va putea fi atins pe viitor. „Nu suntem încă acolo”, a adăugat el, evocând, fără a intra în detaliu, necesitatea de a efectua „muncă tehnică” suplimentară.

Acordul negociat de Antonio Guterres şi de doi dintre adjuncţii săi de peste două luni vizează scoaterea prin Marea Neagră a circa 20 de milioane de tone de cereale depozitate în silozurile ucrainene în special la Odesa (sud) şi facilitarea în cazul Rusiei a exporturilor de cereale şi de fertilizatori.

Declaraţiile şefului ONU au loc după o reuniune, la Istanbul, între delegaţii din Ucraina, Rusia, Turcia şi ONU. A fost prima întâlnire în persoană dintre ucraineni şi ruşi de la sfârşitul lui martie.

Potrivit unor diplomaţi, evacuarea cerealelor ucrainene prin Marea Neagră se va face prin culoare securizate. Va trebui respectat un armistiţiu pentru zonele utilizate, în timp ce navele comerciale vor fi inspectate de Turcia cu concursul ONU, pentru a asigura faptul că Rusia nu transportă arme.

Turcia a anunţat la rândul său că Rusia şi Ucraina au făcut suficiente progrese pentru soluţionarea diferendului lor încât vor avea noi discuţii „săptămâna viitoare”.

„S-a convenit ca delegaţiile din Rusia şi Ucraina să se întâlnească din nou în Turcia săptămâna viitoare”, a declarat într-un comunicat ministrul turc al apărării Hulusi Akar după prima sesiune de negocieri.

Akar a subliniat că delegaţiile formate din experţi în apărare ai celor două ţări beligerante s-au înţeles asupra unor „controale comune” în porturi şi asupra mijloacelor „de a garanta securitatea căilor de transfer” al mărfurilor în Marea Neagră.

Potrivit ministrului, un acord final privind deblocarea a circa 20 până la 25 de milioane de cereale în prezent imobilizate în porturile ucrainene ar putea fi anunţat săptămâna viitoare.

„În cursul acestei reuniuni, pe care o vom avea săptămâna viitoare, toate detaliile vor fi revizuite o dată în plus şi un document privind munca pe care am făcut-o va fi semnat”, a spus Hulusi Akar.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...