Negocierile de la COP28 au fost prelungite în contextul disputelor privind combustibilii fosili

Conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Dubai, cunoscută sub acronimul COP28, a fost prelungită în contextul în care participanţii întâmpină dificultăţi în a ajunge la un acord asupra textului declaraţiei finale, informează DPA.
AGERPRES - mar, 12 dec. 2023, 13:58
Negocierile de la COP28 au fost prelungite în contextul disputelor privind combustibilii fosili

Preşedintele COP28, Sultan al-Jaber din Emiratele Arabe Unite, a dorit să închidă în cursul dimineţii de marţi această conferinţă la care participă aproape 200 de ţări, însă multe state au rămas dezamăgite de faptul că proiectul declaraţiei finale, redactat pe 28 de pagini, nu merge suficient de departe în ceea ce priveşte angajamentele asumate pentru a pune capăt utilizării combustibililor fosili, scrie Agerpres.

Astfel de declaraţii finale sunt esenţiale pentru a se stabili dacă reuniunea a avut succes în promovarea eforturilor globale de limitare a schimbărilor climatice sau dacă această conferinţă va fi considerată un eşec.

Luni seară, Sultan al-Jaber, care este şi directorul companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite, a prezentat un proiect de rezoluţie, pe care Uniunea Europeană, Guvernul Germaniei şi zeci de alte ţări l-au considerat inadecvat.

Organizaţiile de mediu s-au declarat, de asemenea, în mare parte indignate şi au cerut îmbunătăţiri ale documentului final.

Nu este un fapt neobişnuit ca negocierile de la COP să fie prelungite, iar în anii recenţi aceste reuniuni au durat adeseori mult mai mult decât se planificase iniţial.

Reprezentanţi din aproximativ 200 de ţări participă la dezbateri aprinse ce vizează un potenţial acord privind renunţarea treptată la combustibilii fosili, cum ar fi cărbunele, petrolul şi gazele naturale.

Mai multe state, inclusiv China şi mari producători de petrol, cum ar fi Arabia Saudită, se pare că s-au opus acordurilor care prevăd încetarea utilizării cărbunelui, gazelor şi petrolului.

Proiectul de document publicat luni menţionează doar o reducere a consumului şi a producţiei de combustibili fosili, nu o eliminare treptată a acestora.

Într-o versiune precedentă a documentului, eliminarea treptată era încă menţionată ca fiind una dintre opţiunile avute în vedere.

Conferinţa COP28, găzduită de Emiratele Arabe Unite, o ţară bogată în petrol, şi la care sunt prezenţi peste 97.000 de reprezentanţi, se desfăşoară la Dubai de aproape două săptămâni.

În timpul conferinţei, Sultan al-Jaber a lansat un apel repetat către comunitatea globală, cerându-i să fie ambiţioasă, şi a spus că acordul internaţional de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius este obiectivul său principal, denumindu-l „Steaua mea Polară”.

ONG-urile de mediu au avertizat însă că omenirea nu este mai aproape de atingerea acestor obiective climatice, aşa cum au fost ele prezentate în Acordul de la Paris din 2015, în pofida creşterii globale a energiei regenerabile obţinute din energia solară şi cea eoliană.

Potrivit ONU, planeta noastră se îndreaptă spre o creştere a temperaturii medii globale cu aproape 3 grade Celsius până la sfârşitul acestui secol – chiar şi în situaţia în care toate angajamentele de reducere a emisiilor de CO2 asumate în prezent de fiecare ţară în parte vor fi respectate.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...