Negocierile de la Dacia continuă doar dacă se reia lucrul şi producţia se desfăşoară normal

Conducerea Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) au convenit joi să continue negocierile pentru contractul colectiv de muncă doar în condiţiile reluării lucrului şi revenirii la o desfăşurare normală a producţiei, potrivit constructorului auto.
Economica.net - joi, 21 mart. 2013, 17:13
Negocierile de la Dacia continuă doar dacă se reia lucrul şi producţia se desfăşoară normal

De asemenea, părţile au agreat să continue dialogul doar în cadrul comisiei de negociere, în conformitate cu prevederile legale.

„Câteva sute de angajaţi au refuzat joi să intre la lucru, fără a indica, însă, cu exactitate care sunt revendicările lor. În jurul orei 16.00, angajaţii au încheiat protestul și au reluat lucrul. Atât conducerea Dacia, cât şi sindicatul reprezentativ la nivelul companiei şi-au manifestat intenţia de a reveni la masa negocierilor”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

Salariații care au părăsit posturile de lucru miercuri şi joi nu vor fi plătiți pentru timpul cât au absentat nemotivat din postul de lucru.

De asemenea, conducerea Dacia va începe procedurile legale în vederea sancționării angajaților care, prin absentarea de la locul de muncă, au încălcat prevederile contractului colectiv de muncă și ale regulamentului intern. O altă măsură avută în vedere de conducerea Dacia este tragerea la răspundere materială a celor care sunt răspunzători de prejudiciile cauzate de întreruperea ilegală a activităţii.

Sindicatul a fost notificat, miercuri, că protestul este ilegal. În răspunsul scris remis, miercuri, conducerii Dacia, SAD s-a desolidarizat de participanții la greva spontană și a confirmat că protestul este ilegal.

„Uzinele de la Mioveni constituie unul dintre motoarele economiei românești, fiind principalul exportator al țării. Această poziție, câștigată prin rezultatele din ultimii ani și ca urmare a unui program susținut de investiții și dezvoltare, ne obligă să fim responsabili și realiști. Ansamblul angajaților de pe platforma de la Mioveni trebuie să dea dovadă de responsabilitate față de clienții companiei, față de furnizori și față de comunitatea în care ei înșiși trăiesc. Stabilitatea economică a companiei, a propriilor familii, chiar a industriei auto locale poate fi afectată de acest protest inițiat într-un context economic dificil”, se mai spune în comunicatul Dacia.

Angajaţii de la uzina Dacia din Mioveni au renunţat la protest, joi după-amiază, şi au revenit la locurile de muncă, după ce liderii sindicali i-au anunţat că reprezentanţii administraţiei au acceptat o parte dintre solicitările privind revendicările salariale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit protestatarilor, salariaţii din schimbul al doilea au revenit în secţii, după aproximativ două ore în care nu au lucrat, în timp ce angajaţii din schimbul întâi, care au refuzat să lucreze, au plecat acasă după terminarea programului.

Angajaţii au primit asigurări că negocierile dintre sindicate şi patronat privind contractul colectiv de muncă vor fi reluate săptămâna viitoare.

O parte a angajaţilor companiei Automobile Dacia s-au adunat, joi, în curtea uzinei şi au protestat pentru a doua zi consecutiv, reclamând refuzul patronatului de a le prezenta un punct de vedere legat de revendicările lor salariale

De asemenea, ei s-au declarat nemulţumiţi de poziţia administraţiei potrivit căreia protestul declanşat miercuri a fost ilegal.

O parte a angajaţilor uzinei Dacia din Mioveni au oprit activitatea şi miercuri dimineaţă, nemultumiţi că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă şi că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...