Negocierile de pace în Irlanda de Nord avansează cu un nou acord

Coaliţia guvernamentală nord-irlandeză şi guvernele britanic şi irlandez au ajuns marţi la un acord asupra unor chestiuni rămase nesoluţionate în procesul de pace din Irlanda de Nord, transmite AFP.
Economica.net - mar, 23 dec. 2014, 19:05
Negocierile de pace în Irlanda de Nord avansează cu un nou acord

Părţile au convenit în special asupra implementării reformei securităţii sociale, care va permite în perspectivă guvernului de la Belfast să beneficieze de o autonomie fiscală deplină. Documentul prevede de asemenea şi instituirea unor noi mecanisme de investigare a violenţelor intercomunitare între protestanţii unionişti şi republicanii catolici, care durează de peste trei decenii şi s-au soldat cu circa 3.500 de morţi.

În schimb, negocierile nu au lămurit unele chestiuni simbolice, precum manifestaţiile protestante şi folosirea drapelelor, care degenerează frecvent în violenţe.

‘Evident că fiecare ne-am fi dorit un acord mai global şi mai complet, dar chiar şi aşa acum am realizat mai multe ca niciodată’, a apreciat premierul nord-irlandez Peter Robinson.

Datorită acestui acord, ‘părţile vor putea de acum înainte să înceapă soluţionarea principalelor chestiuni rămase nerezolvate după acordul de la Belfast’, din anul 1998, a afirmat la rândul său premierul David Cameron. El a vorbit şi despre ‘un angajament financiar important pentru mai multă prosperitate, stabilitate şi securitate economică în Irlanda de Nord’, declaraţie ce ar putea fi o confirmare a ajutorului de 2 miliarde de lire sterline (2,55 miliarde de euro) promis de guvernul de la Londra

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că falimentul sau vânzarea Nord Stream 2 ar echivala cu un furt
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că falimentul sau vânzarea Nord Stream 2 ar echivala cu un furt
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat potențialul faliment sau vânzarea operatorului gazoductului Nord Stream 2, finalizat, dar niciodată lansat, ar echivala cu „furt”, scrie......
Clarificări ANAF: cine nu trebuie să depună Declarațiia informativă D 406 SAF-T
Clarificări ANAF: cine nu trebuie să depună Declarațiia informativă D 406 SAF-T
Unităţile de cult, asociaţiile de proprietari și persoanele juridice fără scop patrimonial, persoanele fizice autorizate, ...
Marea Britanie amână decizia privind lira sterlină digitală
Marea Britanie amână decizia privind lira sterlină digitală
Nicio decizie nu va fi luată, cel puţin în următorii doi ani, în privinţa continuării planurilor Marii Britanii privind ...
Un senator american propune prelungirea cu 270 de zile a termenului în care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance
Un senator american propune prelungirea cu 270 de zile a termenului în care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance
Senatorul american Ed Markey a anunţat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie ...