Negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol, imposibile sub presiune economică – Şevciuk

Aşa-numitul preşedinte al regiunii separatiste transnistrene, Evgheni Şevciuk, a acuzat Chişinăul de 'sufocarea economică a Transnistriei' într-o întâlnire, marţi, la Tiraspol, cu reprezentantul special al preşedintelui OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Radojko Bogojevic, care s-a aflat în ultimele două zile într-o vizită de lucru în Republica Moldova, relatează agenţia de presă Mbc.md.
Economica.net - mie, 11 feb. 2015, 09:39
Negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol, imposibile sub presiune economică - Şevciuk

Şevciuk a deplâns în special faptul că autorităţile de la Chişinău refuză să emite certificate fitosanitare necesare pentru tranzitul de produse agricole transnistrene în Rusia prin Ucraina.

El l-a informat pe reprezentantul preşedintelui OSCE şi în legătură cu faptul că cetăţenilor ruşi, care trăiesc în număr mare în stânga Nistrului, le-a fost îngrădită libertatea de mişcare şi nu pot să circule pe teritoriul Ucrainei vecine, unde autorităţile au luat măsuri speciale de securitate pe tronsonul transnistrean al graniţei cu Republica Moldova.

‘Negocieri eficiente sunt imposibil de dus sub presiune economică. Deblocarea economiei transnistrene ar putea fi un factor care să asigure stabilitatea formatului de negocieri ‘5+2” (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE şi SUA, ca observatori), a insistat Şevciuk, subliniind că numai o astfel de abordare ar putea contribui la crearea unei platforme pentru rezolvarea problemelor politice mult mai complexe.

Potrivit aşa-zisului Minister transnistrean de Finanţe, situaţia economică din regiune este dramatică. În luna februarie a acestui an, în bugetul Transnistriei au intrat doar aproximativ 8 milioane de ruble transnistrene, cu 20 milioane de ruble mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2014.

Conform situaţiei de la începutul anului, administraţia de la Tiraspol are datorii la plata pensiilor şi salariilor de ordinul a 10 milioane de dolari.

Cu ocazia aceste vizite în Republica Moldova, ambasadorul Radojko Bogojevic, care s-a întâlnit mai întâi cu autorităţile de la Chişinău, a reiterat angajamentul preşedinţiei sârbe a OSCE de a promova procesul de reglementare transnistreană, în particular prin continuarea negocierilor în formatul 5+2.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...