Negocierile dintre eolieni şi stat au eşuat. Subvenţiile li se vor tăia, prin lege
Discuţiile dintre reprezentanţii Ministerului Energiei şi asociaţiile ce reprezintă producătorii de energie din surse regenerabile pe proiectul de lege care prevede să le taie subvenţiile pe care le primesc au eşuat lamentabil, spune Ionel David, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energia Eoliană. Practic, ordonanţa care va intra în Parlament într-o săptămână rămâne în forma publicată iniţial de ministerul Energiei condus de Constantin Niţă. Adică, cele două certificate verzi de care beneficiază producătorii de energie din surse eoliene devin unul singur în timp ce la producătorii de energie din surse fotovolatice se iau patru certificate verzi, de la şase de câte beneficiau până acum.
Informaţia a fost confirmată chiar de ministrul Energiei care a precizat, însă, că există „şi nişte mici modificări aduse ordonanţei”. Niţă nu a dorit să dezvăluie care sunt acestea.
„Tot ceea ce am avut cu Ministerul este o mascaradă de dialog. Au fost doar două întâlniri în cadrul cărora nu am rezolvat nimic. Noi am propus diferite soluţii, dar nu am găsit răspuns la domnul secretar de stat Maricel Popa. Luăm în calcul inclusiv acţionarea în instanţă a statului dacă această lege se va promulga”, a arătat David.
Anterior, reprezentanţii producătorilor de energie din surse eoliene, care produc cea mai mare parte din energia verde din România propuseseră reprezentanţilor statului să li se taie doar 0,25 certificate verzi din subvenţie, la schimb angajaându-se să livreze energie ieftină la coşul pentru populaţie, contribuin,d astfel, la ieftinirea curentului. Pe de altă parte, însă, pentru ajustarea subvenţiei s-au pronunţat marii consumatori industriali de curent precum Alro sau ArcelorMittal Galaţi care au declarat la unison că subvenţionarea energiei verzi le produce pagunbe, ameninţând chiar existenţa lor.
Citeşte şi: Guvernul nu mai poate susține certificatele verzi. Eșalonează subvențiile
Fiecare consumator român de electricitate plăteşte suplimentar pentru producţia de energie „verde”. Potrivit legii, acum, o centrală eoliană primeşte de la stat 2 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem iar preţul unui certificat pe piaţa liberă fluctuează între 28 de euro şi 58 de euro. O centrală fotovoltaică primeşte 6 certificate verzi
Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toată populaţia României sprijină producţia de energie verde.
România are circa 2.400 de MW instalaţi în eoliene şi aproape 100 de MW instalaţi în fotovoltaic.