Negocierile dintre Hidroelectrica şi EFT privind preţul energiei continuă până în 16 iulie

Negocierile dintre administratorii Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, şi reprezentanţii firmei EFT nu au dus vineri la niciun rezultat, întrucât părţile au propus preţuri diferite pentru energia livrată de cel mai mare producător din ţară, astfel că discuţiile vor continua până în 16 iulie.
Economica.net - vin, 06 iul. 2012, 16:13
Negocierile dintre Hidroelectrica şi EFT privind preţul energiei continuă până în 16 iulie

„Ei au manifestat deschidere pentru găsirea unei soluţii amiabile şi echitabile. Au venit cu o ofertă de preţ îmbunătăţită, dar nu foarte apropiată de nivelul pieţei. Oferta lor a fost mai bună decât cea de acum două luni. În final, probabil, vom obţine un preţ apropiat de cel al pieţei. Noi am venit cu unele condiţionalităţi, care probabil că vor fi acceptate”, a declarat Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Renegocierea contractelor de vânzare directă a energiei de către Hidrolectrica a început în urmă cu mai bine de o jumătate de an, însă până acum nu dus la niciun rezultat.

EFT, deţinută integral de compania daneză EFT Holdings, este una dintre firmele care au cele mai mari contracte cu Hidroelectrica, cumpărând energie de 136,68 milioane lei în 2011.

La rândul său, adminstratorul special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, spune că încă există „diferenţe între punctele de vedere”.

„Au venit cu acuzaţia că i-am chemat să anunţăm denunţarea contractelor (…). Persoanele care au venit azi nu aveau mandat pentru a încheia acte juridice. La 12:44 ne-au spus că la ora 13:00 trebuie să plece, întrucât la 15:00 au avion. A rămas că le vom trimite în scris, ei nu şi-au notat nimic”, a precizat Vulpescu.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003, şi expiră în 2014, 2015 sau 2018.

Vulpescu declara recent că acordurile directe încheiate de Hidroelectrica sau actele adiţionale de prelungire a acordurilor „ocolesc regulile”, iar beneficiarii contractelor cumpără energia la preţurile de anul trecut pentru că în acest an nu au dorit să negocieze tarifele decât în anumite condiţii.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011.

Administratorului judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a anunţat recent că vrea să găsească soluţii amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei, urmând să iniţieze discuţii cu beneficiarii acordurilor, menţionând însă că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.

Hidroelectrica a reziliat anul trecut contractele directe cu Salrom, CNH şi CLMB Patinoar Braşov, iar Luxten a renunţat la acord.

În urmă cu o săptămână, Hidroelectrica a denunţat contractul cu Euro-P.E.C. Galaţi, din cauza datoriilor, în valoare de 37,8 milioane de lei, contract care a provocat perderi de 118,5 milioane de lei celui.mai mare producător de energie din România.

Potrivit bilanţului Hidroelectrica, profitul net a scăzut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, în condiţiile în care veniturile totale au coborât de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...