Negocierile pentru tranzacția de 300 milioane de euro prin care AFI Europe prelua portofoliul de birouri al NEPI Rockcastle ar putea fi reluate

06 07. 2020
simulare_proiect_aviatorilor_8_1_605x_17461700

În primul trimestru al acestui an, tranzacția dintre cele două părți părea picată din cauza modificărillor din mediul de business provocate de pandemia de coronavirus. Ca efect al neînțelegerilor dintre NEPI Rockcastle și AFI Europe, cele două entități au inițiat arbitrajul, procedură în legătură cu problema contestată a vânzătorilor care solicită cumpărătorului achită garanția contractuală și cumpărătorul care contestă valabilitatea cererii.

Dar, pe 5 iulie, cele două companii au semnat memorandulul de înțelegere, iar negocierile, bazate pe prețul și a alte termene stabilite inițial, se vor desfășura fără a aduce atingere arbitrajului.

Proprietățile scoase la vânzare și incluse în ceea ce ar fi trebuit să devină cea mai mare tranzacție imobiliară a anului sunt Floreasca Business Park din noul cartier al corporatiștilor din Pipera, era evaluat la 105,1 milioane euro, The Lakeview, evaluat la 69,1 milioane euro, . City Business Centre cu o valoare de 94,2 milioane euro, iar Victoriei Office la 40,8 milioane euro.

Cele patru proprietăți aduceau anual NEPI un venit din chirii de 24,1 milioane euro.