Negocierile privind TTIP vor continua indiferent de rezultatul alegerilor din SUA

Economica.net
07 10. 2016
ttip_77167800

După cea de-a 15-a rundă de convorbiri, negociatorii au afirmat că sunt angajaţi în obţinerea de progrese semnificative în ceea ce priveşte crearea celei mai mari zone economice a lumii înainte ca preşedintele SUA Barack Obama să părăsească Casa Albă, pe 20 ianuarie 2017.

‘În timpul rămas administraţiei Obama sunt încă atât de multe lucruri pe care le putem realiza împreună’, a afirmat negociatorul american Dan Mullaney.

Miniştrii comerţului din ambele tabere intenţionează să se întâlnească pentru a discuta cu privire la TTIP pe 11 noiembrie, la numai trei zile după alegerile prezidenţiale din SUA, a declarat negociatorul UE Ignacio Garcia-Bercero. ‘Obiectivul este să convenim asupra unui interval de timp adecvat pentru a continua discuţiile cu următorul guvern al SUA în absenţa căruia o încheierea cu succes a negocierilor pare imposibilă’, a adăugat el.

Garcia-Bercero a refuzat să facă declaraţii în legătură cu atitudinea candidaţilor la alegerile prezidenţiale din SUA Hillary Clinton şi Donald Trump faţă de acord.

Mullaney şi Garcia-Bercero au afirmat că cea mai recentă rundă de convorbiri, care au durat cinci zile, în care experţi de la Bruxelles şi Washington au negociat în cadrul a 20 de grupuri diferite, a avut succes.