„Avem o stare de fapt şi una de drept. Suntem pe drumul cel bun, avem o majorare de capital deschisă la investitori strategici şi instituţionali, urmărim această etapă de 420 milioane de lei (valoarea majorării de capital n.red.), este deschisă banca de date, între 3-5 investitori vizitează banca de date, deci există interes. Să vedem ce se va concretiza, nu este o majorare de capital uşoară, majorarea urmareşte cumpărarea majoritară sau totală a businesului, pe noi ne interesează să salvăm businessu. La finele lunii mai sau începutul lunii iunie vom vedea rezultatele acestei majorări, în iunie vom avea nişte concluzii după închiderea analizei activelor şi pasivelor” a declarat Negriţoiu.
În cazul în care nu va exista interes din partea vreunul investitor, şeful ASF spune că există o soluţie.
„Avem şi soluţii de avarie daca această operaţiune nu se concretizează, avem o rezoluţie în curs, un proiect de lege pentru bănci şi societăţi de investiţii, problema este si la cele 3-4 milioane de polite. Etapa de back-up este intrarea in funcţiune a Fondului de Garantare a Asiguraţilor daca majorarea de capital nu are loc” a declarant Negriţoiu.
Acum două săptămâni, ECONOMICA.NET scria că autorităţile sse pregătesc pentru ce este mai rău în cazul companiei Astra Asigurări, până acum un an cea mai mare societate de asigurări din România. Un proiect de lege aflat deja pe masa senatorilor dă posibilitatea unui organism care ar urma să fie condus de reprezentanţi ai statului şi ai reglementatorului pieţei(Autoritatea de Supraveghere Financiară) să preia conducerea de facto a unei societăţi de asigurări considerate insolvente. Mai precis, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, Fondul de Garantare a Asiguraţilor va căpăta puteri mult sporite. Acesta ar urma să capete statut juridic propriu şi să aibă posibilitatea de a prelua procesul de administrare şi redresare a companiilor aflate în dificultate, din postura de administrator special şi lichidator.Organismul nou creat îşi va păstra numele însă va avea conducere proprie formată dintr-un director general şi un Consiliu de Administraţie constituit din trei membrii numiţi de ASF şi doi membrii numiţi de Ministerul Finanţelor Publice.
Toate aceste propuneri de modificare vin în contextul în care, potrivit planului de măsuri stabilit de ASF şi administratorul special, KPMG, perioada de administrare la Astra Asigurări expira iniţial la începutul lunii aprilie. Până la data respectivă, Astra, al cărei coeficient de lichiditate se apropie de zero, ar trebui să beneficieze de o majorare de capital de peste 100 de milioane de euro.