Negriţoiu, după întâlnirea cu transportatorii şi asigurătorii: Ne-am înţeles la limitarea majorării RCA
Potrivit preşedintelui ASF, de la calculul daunalităţii va fi exclusă Cartea Verde pentru transportatorii locali, respectiv transportul în comun, în condiţiile în care aceasta ‘era luată în calcul, printr-o metodologie mai veche’.
‘Avem un document pe care l-am semnat recent, care este un acord între părţile participante. Au participat nu numai transportatorii, dar şi toate societăţile de asigurări care vând RCA, Ministerul Finanţelor, Consiliul Concurenţei, cu reprezentanţi. Ne-am uitat la toate propunerile lor şi le-am structurat pe cele care sunt posibile. Noi o să amendăm o normă internă prin care să legăm majorarea de rata daunalităţii, astfel încât orice majorare să ia în calcul o rată a daunalităţii şi, în final, ne-am înţeles şi la un procent, la limitarea majorării. Procentul nu aş vrea să sperie, se referă chiar la transportatori, de 50% faţă de tarifele de RCA care erau la un anume moment’, a declarat Mişu Negriţoiu.
Preşedintele ASF a subliniat că acest protocol de înţelegere prevede excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local, în comun.
‘A doua chestie exclusă de la calculul daunalităţii – şi am prins-o în acest protocol de înţelegere – este Cartea Verde. Până la urmă, transportatorii locali, de la tramvai până la autobuzele care ne duc pe noi în fiecare zi la serviciu, plătesc şi ei Carte Verde care se plăteşte pentru transportatori internaţionali. Asta era luată în calcul, printr-o metodologie probabil mai veche, şi atât timp cât era mai mică nu se simţea. Acum s-a simţit pentru transportatorii locali, transportul în comun’, a subliniat Mişu Negriţoiu.
Potrivit preşedintelui ASF, RCA nu este o taxă sau impozit, ci ‘o normă de conduită’.
‘Vrem să amendăm în această normă criterii pe care ei le iau în calcul. Noi avem în norma RCA o penalitate de 0,2% pe ziua de întârziere în plata pagubei, penalitate pe care o plăteşte asigurătorul. Dar, asigurătorul, din cauza mediei întârzierii în plata daunei, ia în calcul această dobândă şi o bagă în formula de calcul a primei de asigurare pentru că el, de fapt, bagă costurile asociate. Pe de o parte, service-urile sau clienţii ne presează să fim şi mai duri şi să mărim această dobândă ca să îi cointeresăm pe ei să plătească mai repede. Pe de altă parte, s-a dovedit că nu sunt suficienţi de cointeresaţi pentru că, probabil, există împrejurări în care indiferent de voinţa lor, poate generate de completarea dosarului, de verificare, de lichidităţi, pentru că sunt potenţiali să li se aplice această penalitate, o bagă în formula de calcul’, a mai spus preşedintele ASF.
Acesta a subliniat că, în anul 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a concentrat pe stabilitate financiară, pe nivelul de capitalizare şi rezervele tehnice care să acopere pagubele.
‘De fapt, funcţia noastră principală în ASF este să ne uităm la această stabilitate financiară şi să fim siguri că există banii puşi deoparte, că daunele sunt plătite la timp. Nu am ajuns să plătim toate daunele la timp, dar am recuperat mult. (…) Ne propunem ca într-un an să nu mai existe reclamaţii cu privire la daune sau nu aşa de multe şi să nu mai existe întârzieri în plata daunelor’, a subliniat preşedintele ASF.
În noiembrie, reprezentanţii transportatorilor au avertizat că firmele mici de transport rutier din România ar putea intra în faliment, iar cele medii şi mari îşi vor muta activitatea în alte ţări, din cauza tarifelor mari percepute de companiile de asigurări pentru RCA. Ulterior, reprezentanţii ASF au anunţat că vor demara, începând din luna decembrie, mai multe controale la societăţile de asigurări pentru verificarea cauzelor creşterii tarifelor RCA faţă de perioadele precedente, în condiţiile în care tarifele au urcat cu 300% – 400% pentru categoria societăţilor care operează în domeniul transportului auto. Potrivit sursei citate, controalele urmau să fie efectuate în colaborare cu echipe de actuari.
În 17 decembrie, circa 3.000 de transportatori au protestat, în Piaţa Victoriei şi pe bulevardul Kiseleff din Capitală, împotriva scumpirii RCA, conform estimărilor Jandarmeriei. Reprezentanţii transportatorilor rutieri speră ca revendicările să fie soluţionate în urma întâlnirilor cu autorităţile.