Negriţoiu: Impactul despăgubirilor în cazul Astra este de 700 de milioane lei
‘Impactul pe care noi l-am calculat este de 700 milioane lei şi Fondul are aproape 1 miliard de lei. Astra Asigurări are 1,8 milioane de asiguraţi şi 2,5 milioane de poliţe’, a menţionat Negriţoiu.
Preşedintele ASF consideră că majoritatea clienţilor se încadrează în plafonul de despăgubire în valoare de 450.000 lei de la Fondul de Garantare, la care un asigurat are dreptul.
‘În termen de 30 de zile, dosarele de despăgubire se transferă de la Astra la Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Asiguraţii au posibilitatea să denunţe poliţele. Atât timp cât asiguraţii nu denunţă poliţele, poliţa e valabilă. În consecinţă, despăgubirile funcţionează în baza poliţei existente’, a mai spus Negriţoiu.
În ceea ce priveşte falimentul companiei, Negriţoiu a precizat că instanţa de judecată se poate pronunţa în 10 zile sau în 30 de zile.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat, miercuri, intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări, care se află în administrare specială, şi a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei.
Potrivit şefului ASF, la 30 iunie 2015, Astra înregistra o marjă de solvabilitate disponibilă negativă de circa 871 milioane lei, un coeficient de lichiditate de 0,03 şi un necesar de capital de aproximativ 968 de milioane lei.
ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii Astra în februarie 2014, numind firma de consultanţă KPMG Advisory în calitate de administrator special. Planul de redresare a asigurătorului întocmit de KPMG Advisory SRL a fost aprobat de ASF pe 7 aprilie 2014 şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an.
A doua etapă de majorare a capitalului social prevăzută de planul de redresare a Astra Asigurări s-a încheiat în 19 august însă, potrivit KPMG, nu au fost înregistrate subscrieri de capital semnificative şi nici nu au fost adresate solicitări de prelungire a procesului de majorare a capitalului social al societăţii de către investitorii interesaţi.
Astra Asigurări este deţinută de The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider (99% din acţiuni), firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.