Negriţoiu: Îngheţarea tarifelor de primă ar putea induce riscul de migraţie a costurilor către alte feluri de asigurări
Şeful ASF a mai spus în acest context că nu ştie cum arată proiectul de OUG de plafonare a preţurilor, dar că până la urmă, în piaţă există acest risc. „În plus, de aceste plafonări sunt şi beneficii ale transportatorilor pe plan extrern şi nu ştim exact impactul. Cele mai multe daune merg pe carte verde, 25% pentru reparaţii în service-uri şi restul pentru despăgubirile pentru victimele străzii în România”, a declarat Negriţoiu.
Un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care se află miercuri pe masa Guvernului prevede introducerea unui tarif de referinţă pentru poliţele RCA care să fie îngheţat pe o perioadă de şase luni.
În cursul dimineţii de miercuri, transportatorii rutieri au discutat cu reprezentanţii Guvernului şi cu cei ai Concurenţei Concurenţei pe legea RCA, cea mai importantă solicitare a acestora fiind legată de preţul de referinţă la asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Miercuri după-amiază patronatele din Transporturi urmează să anunţe dacă renunţă sau nu la protestul anunţat pentru joi la nivelul întregii ţări.
Totodată, Dacian Cioloş a declarat miercuri că legea RCA va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă ţinând cont de multe dintre propunerile transportatorilor.
Transportatorii vor stabilirea unui preț de referință fix pe șase luni care să aibă la bază calculele făcute de Milliman pentru ASF. Acest preț ar trebui să fie prima de risc în jur de 1.000 de euro (după cum susțin surse din piața asigurărilor) pentru un tir fără daune plus o primă comercială de maximum 25% din prima de risc. Această propunere ar urma să fie introdusă și în ordonanța de guvern de astăzi, iar prețul de referință va fi stabilit săptămânal. Intrarea pe piață a unui asigurător de stat este o altă cerință legislativă.