Nelu Iordache mai scapă de un dosar prin prescrierea faptelor

Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, ca urmare a prescrierii faptelor, într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală prin achiziţii fictive de materiale de construcţie în contul firmei Romstrade.
AGERPRES - vin, 12 mai 2023, 14:06
Nelu Iordache mai scapă de un dosar prin prescrierea faptelor

De asemenea, instanţa a decis încetarea procesului şi în cazul companiei Romstrade şi al lui Imad Ali.

Pentru infracţiunea de evaziune fiscală, cu prejudiciu mai mare de 500.000 de euro, limita de pedeapsă este de 11 ani, iar prescrierea intervine după 10 ani. Cum faptele de care este acuzat Nelu Iordache ar fi fost săvârşite în decembrie 2012, prescrierea a avut loc în decembrie 2022, în condiţiile în care procesul a durat cinci ani la Tribunalul Bucureşti.

Pe latură civilă, judecătorii au admis în parte solicitarea ANAF şi i-au obligat pe Nelu Iordache, Imad Ali şi Romstrade la plata sumei de 9.427.490 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar datorat statului român.

Pentru recuperarea prejudiciului, magistraţii au menţinut sechestrul pe un număr de 2.362.057 acţiuni, în valoare totală de 23.620.570 lei, deţinute de Romstrade la compania aeriană Blue Air – Transport Aerian SA (în prezent Bata Sky Imobiliare SA).

Decizia nu este definitivă.

Acesta este al doilea dosar de care omul de afaceri scapă prin prescrierea faptelor. Astfel, în ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare primită în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air.

Nelu Iordache se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnare definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad. El mai are o condamnare definitivă de 6 ani pentru nereguli în modernizarea Transalpina.

Potrivit DNA, în luna decembrie 2012, Nelu Iordache a înregistrat în contabilitatea SC Romstrade SRL achiziţii fictive de materiale de construcţii în sumă totală de 58.921.812 lei, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi al deducerii nelegale de TVA.

Facturile respective au fost emise de două societăţi (Ramo-Time SRL şi Daima Construct SRL) administrate de Imad Ali.

Prin aceste demersuri, Nelu Iordache a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 23.568.725 lei, din care s-a recuperat suma de 14.141.235 lei prin regularizarea taxei pe valoare adăugată aferentă facturilor respective.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 9.427.490 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere silvice, corectare de torenţi şi utilaje moderne, sumele......
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...