Nelu Tătaru susține că OMS menține aceleași recomandări de acțiune pe care România le-a folosit împotriva pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, cu ocazia unei vizite efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) păstrează oficial aceleaşi recomandări pe care autorităţile sanitare din România le-au pus în practică, informează Agerpres.
Economica.net - S, 02 mai 2020, 08:55
Nelu Tătaru susține că OMS menține aceleași recomandări de acțiune pe care România le-a folosit împotriva pandemiei

Întrebat despre faptul că reprezentanţii Suediei, care au mers pe recomandări pentru populaţie şi nu pe restricţii, ar fi fost felicitaţi de oficialii OMS pentru modelul adoptat în gestionarea crizei COVID-19, ministrul a spus că în ţara noastră situaţia „trebuie gestionată ca şi până acum”.

„Aşa a încercat şi Anglia, dacă vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat cu premierul şi atunci au revenit. Organizaţia Mondială a Sănătăţii păstrează oficial aceleaşi recomandări pe care le-am pus şi noi în practică. Acum o săptămână jumătate, directorul OMS spunea că greul abia de acum începe. Haideţi să gestionăm situaţia la fel de bine cum am gestionat-o până acum şi să ieşim la final toţi învingători. Atunci când am intrat în această luptă bănuiam, înainte de şti, cu cine ne luptăm şi am mers pe un principiu în care să putem limita efectele şi să facem ca la nivelul populaţiei României să avem cât mai puţine decese, cât mai puţine cazuri, iar sistemul medical românesc să reziste la tot ce înseamnă impact în această pandemie. Încă nu am trecut hopul, prefer să evaluez în fiecare zi fiecare unitate medicală, fiecare focar care se naşte”, a menţionat ministrul.

Nelu Tătaru a precizat că îşi menţine decizia ca spitalele să rămână sub controlul Ministerului Sănătăţii şi după finalizarea stării de urgenţă, declarând că influenţa pe care autorităţile locale o au asupra instituţiilor medicale nu este benefică. El a dat drept exemplu spitalul din Huşi în care şi-a desfăşurat activitatea, acolo unde manager este chiar sora primarului localităţii.

„Momentul Câmpeni întăreşte foarte mult această hotărâre. Gândiţi-vă că autoritatea locală, dincolo de un ajutor pe care ar trebui să-l dea unei instituţii medicale, are şi o influenţă. Vreau să dispară acel folclor local în care administraţia locală aşază lucrurile în partea medicală. Eu personal, fac sau făceam activitate într-un spital unde primarul şi-a pus sora manager, deci nu trebuie să mai existe astfel de lucruri”, a subliniat Tătaru.

Te-ar mai putea interesa și
Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid
Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid
Peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele 6 luni ale acestui an în 18 dintre cele 20 de județe în care operează compania de distribuție......
Bucureștiul și nouă județe sub Cod galben de caniculă până joi dimineața
Bucureștiul și nouă județe sub Cod galben de caniculă până joi dimineața
Nouă județe și Municipiul București sunt vizate de o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic, până ...
9 din cei 15 directori de la Antifraudă București au fost dați afară
9 din cei 15 directori de la Antifraudă București au fost dați afară
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că 9 dintre cele 15 persoane de la Direcția Antifraudă București ...
AUR a depus sesizare de neconstituționalitate contra legii austerității promovată de Bolojan
AUR a depus sesizare de neconstituționalitate contra legii austerității promovată de Bolojan
Alianța pentru Unirea Românilor a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii austerității (PL-x ...