Nemţii de la Hornbach vând mai slab în România

Vânzările globale ale retailerului german do it yourself au crescut în primele nouă luni ale anului trecut cu 6,6%. Totuşi, afacerile din sud-estul Europei, inclusiv România, au fost influenţate de criza financiară.
Alina Stanciu - joi, 22 mart. 2012, 13:44
Nemţii de la Hornbach vând mai slab în România

În primele nou luni ale anului trecut (1 martie-30 noiembrie) Hornbach Holding a vândut în valoare de 2,58 miliarde de euro, cu 6,6% peste nivelul raportat în perioada similară a anului anterior, se arată în raportul financia al retailerului. În termeni comparabili din punct de vedere al numărului de magazine, creşterea a fost de 2,9%.

Vânzările din Europa, cu excepţia celor din Germania, au totalizat aproximativ 1 miliard de euro, cu 7,6% mai mult decât în perioada martie-noiembrie 2010. Cu toate acestea, oficialii companiei susţin că statele din Europa au fost vizibil afectate de criza financiară, lucru ce s-a vâzut în preferinţele de consum. „Consumatorii au fost extrem de atenţi la cheltuielile pe care le fac, tendinţă care s-a putut observa în trendul vânzărilor în termeni comparabili din punct de vedere al numărului de magazine. Aceasta reticenţă a fost extrem de evidentă în statele din Sud-estul Europei, printre care România, Slovacia şi Cehia, cu toate că rata de scădere a încetinit în cel de-al treilea trimestru al anului faţă de trimestrul doi. În Europa de Vest, Hornbach a reuşit în mare parte să menţină vânzările la acelaşi nivel la care era în anii anteriori”, se specifică în raportul financiar al companiei.

Hornbach si-a facut intrarea pe piaţa din România in iunie 2007, deschizând primul magazin de materiale de construcţii şi grădinarit în România, la Bucureşti. În prezent, Hornbach operează pe plan local paztu unităţi în Bucureşti,Braşov şi Baloteşti.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai......
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...