Nemţii de la Rewe fac angajări. Caută oameni care au cel puţin studii medii
Oferta de muncă disponibilă la Penny Market
Penny Market angajează un specialist resurse umane în Ilfov.
Candidatul potrivit pentru acest post are minimum trei ani experienţă într-un post similar, are studii superioare; cunoştinţe medii de engleză, atestat inspector resurse umane, bune cunoştinţe de operare PC, Microsoft Office, foarte bune cunoştinţe despre legislaţia muncii şi sistemul românesc de salarizare. Candidatul ideal pentru acest post are abilităţi de organizare, putere de concentrare, e serios, disciplinat, responsabil, poate performa în condiţii de stres. De asemenea, e proactiv şi comunicativ.
14 ianuarie este termenul-limită de primire a CV-urilor pentru acest post. Detalii, aici.
Penny Market angajează casieri în Câmpia Turzii şi Bistriţa.
Te califici pentru acest post dacă eşti absolvent de studii medii, eşti amabil, rezistent la efort fizic mediu şi poţi lucra eficien într-un ritm alers. Candidatul ideal pentru acest post are foarte bune abilităţi de comunicare, atenţie distributivă, capacitate rapidă de decizie, experienţă de lucru în echipă.
Termenul-limită de primire a candidaturilor pentru poziţia vacantă la Câmpia Turzii e 7 ianuarie. Amănunte găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat aici.
Penny Market recrutează ucenici la Bucureşti şi Sibiu.
Penny Market derulează programul de formare duală prin care califică ucenici.
Angajatorii caută persoane care au minimum 18 ani, care au absolvit cel puţin 10 clase, care vor să muncească, sunt motivaţi şi determinaţi. Sunt eligibili şi angajaţii magazinelor Penny Market care vor o calificare în domeniu. Şi unii, şi alţii vor obţine la absolvire o diplomă de “comerciant vânzător mărfuri alimentare şi nealimentare”.
Acest program de formare se desfăşoară pe o perioadă de trei ani, în care ucenicii vor face practică în magazin, patru zile pe săptămână, şi o zi pe săptămână – teorie în cele două centre de formare autorizate (Bucureşti şi Braşov).
26 decembrie este termenul-limită de primire a candidaturilor în cadrul acestui program de formare profesională. Amănunte găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat aici.
Penny Market angajează un inginer instalaţii la Turda.
Te califici pentru acest post dacă ai studii superioare tehnice (Inginerie de Construcţii, Instalaţii, Energetică, Mecanică), ai cunoştinţe în domeniul managementului de proiect, cunoşti domeniul de întreţinere tehnică a clădirilor şi instalaţiilor aferente. Candidatul ideal pentru acest post are experienţă în coordonarea unei echipe de tehnicieni, experienţă în execuţie, în întreţinerea preventivă, corectivă şi efectivă, ştie să opereze în MS Office, SAP, are cunoştinţe medii de limba engleză, permis de conducere categoria B, e flexibil şi dispus la călătorii în toată ţara.
Până pe 7 ianuarie se primesc CV-uri pentru acest post. Detalii, aici.
Penny Market angajează un inginer constructor la Turda.
Eşti potrivit pentru acest post dacă ai iniţiativă, eşti orientat către rezultate şi rezolvarea problemelor, ai cunoştinţe medii de engleză, minimum trei ani experienţă în construcţii, experienţă în project management (verificare proiecte – proiectare, execuţie, recepţie, exploatare, cost management, claim management, participare la licitaţii), ai studii superioare tehnice (Inginerie în Construcţii, Arhitectură, CCIA sau CFDP), ai excelente abilităţi de organizare şi de comunicare, eşti dispus la deplasări în ţară, ai permis de conducere categoria B, ai cunoştinţe Autocad, Arhicad, MS Office. Nu în ultimul rând, candidatul ideal pentru acest post are experienţă în coordonarea lucrărilor cu terţii şi e responsabil.
2 ianuarie este termenul-limită de primire a candidaturilor pentru această poziţie. Amănunte găsiţi aici.
Penny Market angajează trei şefi de secţie la Cisnădie.
Candidatul potrivit pentru acest post e absolvent de studii superioare, a mai lucrat în retail, a mai coordonat o echipă, are bune abilităţi de organizare, e orientat către rezultate, are putere de convingere şi motivare a echipei, dar şi cunoştinţe solide de Word şi Excel. Candidatul ideal pentru acest post e un foarte bun comunicator.
Sunt avantajaţi la angajare candidaţii care vorbesc limba engleză sau germană.
Ultima zi în care se primesc CV-uri pentru acest post e 3 ianuarie.
Amănunte, aici.