Nemţii, obligaţi şi ei să plătească taxă radio-TV. Vezi la cât se ridică

Economica.net
29 12. 2012
6432780_1_21059900

Aşa prevede noua lege ce va intra în vigoare la începutul lui ianuarie. Plata lunară în valoare de 17,98 euro va fi obligatorie pentru fiecare gospodărie sub pedeapsa executării obligatorii a fiecărei întârzieri. Nu interesează pe nimeni dacă într-o casă este aparat de radio şi televizor sau dacă este numai unul din aceste aparate, în situaţia în care până acum existau reduceri pentru cei care aveau, de exemplu, numai aparat de radio.

„Nu este vorba de o taxă pentru serviciu, ci de un impozit obişnuit” – afirmă prof. Ermano Geuer de la Universitatea din Passau şi care adresează plângerea Curţii Constituţionale Federale.

A început totodată dezbaterea asupra televiziunii şi radioului public, care risipesc banii publici. Căci mediile publice sunt oarecum stat în stat, cel puţin în ce priveşte finanţele aflate la dispoziţia lor. În casieria celor două programe ale televiziunii ARD şi ZDF, precum şi la Deutschlandradio intră anual suma uriaşă de 7,5 miliarde de euro. Suma aceasta va creşte mult şi anul viitor. Radioul şi televiziunea aşteaptă aceşti bani, plângându-se de cheltuieli tot mai mari. Pe prima poziţie se află costurile cu personalul, fiindcă salariile oamenilor din radio şi televiziune nu sunt de nivel mediu.

Şefa ARD, Monika Piel, (care conduce şi staţia locală WDR) câştigă anual 319.500 de euro, adăugând încă 22.000 de euro impozabili pentru folosirea automobilului de serviciu. Suma aceasta este mult mai mare decât salariul preşedintelui Germaniei.