Nemţii vor ca armata lor să participe la mai puţine misiuni militare în străinătate

Patru din cinci germani ar dori ca forţele lor armate să participe la mai puţine misiuni militare în străinătate şi aproape două treimi cred că Germania ar trebui să aibă o poziţie precaută în problemele de politică externă, conform unui sondaj de opinie, informează Reuters.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 11:24
Nemţii vor ca armata lor să participe la mai puţine misiuni militare în străinătate

Preşedintele german, ministrul apărării şi cel de externe au promis un rol mai proeminent al Germaniei în chestiuni de securitate şi de politică externă la începutul lui 2014, susţinând că ţara nu mai poate sta deoparte. Acest mesaj a fost salutat de către aliaţii dornici să împartă costurile şi sarcinile misiunilor internaţionale. De asemenea, el a reprezentat o asigurare după decizia şoc a Germaniei de a renunţa la orice implicare militară în Libia în 2011.

Potrivit sondajului realizat în rândul a 1.000 de persoane şi comandat de Fundaţia Koerber, 82% dintre germani au afirmat că ar dori ca forţele lor armate să participe la mai puţine misiuni militare.

În timp ce în 1994, 62% şi-au exprimat susţinerea pentru o mai mare implicare a Germaniei pe scena internaţională, după 20 de ani, 60% dintre germani consideră că ţara lor ar trebui să adopte o poziţie precaută.

Aproape trei sferturi dintre cei chestionaţi şi-au explicat poziţia afirmând că Germania trebuie să facă faţă unor numeroase probleme interne, iar circa jumătate au afirmat că istoria Germaniei reprezintă un motiv de reţinere.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor, miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 74,94 de milioane de lei (14,82 de milioane de euro), de la 111......
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia în valoare de ...
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și inaugurarea unui sediu nou
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și ...
Agenția de turism Hello Holidays anunță că a realizat două investiții strategice: achiziția a două autocare ultra ...
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Mai mult de 335 de miliarde de euro încă nu au fost accesate din resursele Uniunii Europene create pentru a ajuta la redresarea ...