Nemulţumit că nu se mai judecă cu statul la Paris, un mare constructor străin ameninţă că pleacă din România
Un concern european din construcții, care obține în România 3% din cifra de afaceri, dar înregistrează aici 90% dintre litigii, și-a anunțat intenția de a părăsi piața locala, a declarat joi Dinu Popescu, secretar general al Asociației Române a Inginerilor Consultanți (ARIC) la conferința susținută cu Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO).
Întrebați despre ce constructor este vorba, reprezentanții celor două asociații nu au oferit detalii.
Conferința a avut ca temă „Ordinul MT 600/2017 – un pericol la adresa dezvoltării infrastructurii din România și a atragerii fondurilor europene”.
Atât ARACO, cât și ARIC, precum și constructori străini și antreprenori români, au transmis un Memorandum luna aceasta către Ministerul Transporturilor în care cer revocarea acestui ordin. „Menținerea în vigoare a acestuia generează abuzuri grave și dezechilibre pentru societățile de construcții”, spun aceștia.
Printre constructorii străini care au semnat acel Memorandum cu 31 de pagini se numără Geiger Transilvania, Max Boegl și Strabag, după cum a relatat anterior ECONOMICA.NET. De asemenea, au mai semnat și austriecii de la PORR Construct.
Documentul, obținut de către DIGI24, a fost semnat chiar și de către constructori români, printre care Hidroconstrucția, nemultumita de licitațiile pentru Sibiu – Pitești, și gălățenii de la Vega 93, care au renunțat la construirea unui lot din Autostrada Transilvania.
Conform celor două asociații, riscurile pentru constructori sunt foare mari în contractele scoase la licitație anul acesta, precum cele pentru Autostrada de Centură a Capitalei, Autostrada Sibiu – Pitești și Drumul Expres Craiova – Pitești.
În ciuda avertismentelor ARACO, chiar membri ai Asociației au depus oferte la noile licitații. Printre aceștia se numără italienii de la Astaldi, care au și câștigat cel mai mare contract de infrastructură din România după 1989, respectiv Podul Brăila.
Scandalagii și papuașii Europei
Una dintre nemulțumirile constructorilor, în special ale celor străini, este Ordinul 600/2017, promovat de fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc. El stabileşte, printre altele, ca disputele cu constructorii să fie soluţionate în instanţele din România, şi nu ca până acum în Comisii de Adjudecare a Disputelor (CAD) din România şi la Curtea de Internaţionala de Arbitraj de la Paris.
Mai exact, constructorii străini preferă arbitrajul de la Paris, pentru că acolo „au confortul că disputele vor fi judecate imparțial”, a explicat Valentin Stoica, vicepreședintele ARACO.
Reprezentanții celor două asociații mai susțin că soluționarea disputelor prin arbitraj este mai rapidă decât cea prin instanță. Pe de altă parte, aceștia admit că și în cazurile în care constructorii câștigă prin abitraj, la Comisiile de Adjudecare a Disputelor (CAD), directorii companiilor de stat pot să nu aplice aceste decizii, de frica Curții de Conturi. Astfel se ajungea până la Curtea de Arbitraj de la Paris sau tot în instanțele de contencios – administrativ din România.
De altfel, litigiile cu statul român au ajuns să dețină o pondere uriașă în totalul cauzelor judecate în Capitala Franței. Mai exact, România este parte în 60% dintre disputele de la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, conform ARIC.
Sursa litigiilor numeroase ar fi chiar contractele de tip FIDIC, aplicate până acum la licitațiile de autostrăzi ca o condiție pentru a beneficia de fonduri europene, susțin surse oficiale. Potrivit lor, acest tip de contract a fost elaborat inițial pentru țări din Africa.
România a pierdut peste jumătate de miliard de euro în arbitrajele de la Paris pe drumuri şi căi ferate, mai spun sursele noastre.
Spre deosebire de soluționarea disputelor la Paris, unde informațiile nu sunt publice, judecarea proceselor în instanțele din România este transparentă și oricine poate vedea ce se întâmplă într-un dosar accesând site-ul portal.just.ro.