Nemulțumit de situația pieței auto, guvernul chinez dublează subvențiile pentru mașini electrice
Având de-a face cu o încetinire a ritmului de creștere a pieței de vehicule electrice, cea mai mare din lume în prezent, China a decis în aprilie 2024 să ofere cumpărătorilor de astfel de mașini o subvenție de 10.000 de yuani, adică aproximativ 1.300 de euro, pentru a renunța la o mașină veche în schimbul uneia electrice noi.
Cum nici după implementarea acestei măsuri piața nu a dat semne clare de revenire la un ritm de creștere accelerat, guvernul chinez a anunțat acum, după doar patru luni, o dublare a subvenției. Acesta crește la 20.000 yuani (cca. 2.560 de euro) și vizează clienții care cumpără o mașină electrică nou oferind în schimb un vehicul cu motor termic poluant, echivalentul maxim al nivelului de poluare european Euro 4).
Mai mult decât atât, devin eligibili pentru subvenție și cei care casează o mașină electrică înmatriculată înainte de 30 aprilie 2018.
Piața auto chineză înregistrează în ultimele luni o ușoară scădere, însă pentru întreaga perioadă ianuarie – iunie 2024 înmatriculările au depășit 9,93 milioane de vehicule, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 2,9% față de primul semestru din 2023.
În timp ce China pare dispusă la cheltuieli bugetare majore pentru a susține vânzările de mașini electrice, subvenționând atât cumpărătorii, la achiziție, cât și producătorii, statele europene au decis, în majoritatea lor, să reducă sau chiar să elimine bonificațiile pentru cei care cumpără vehicule alimentate de energia din baterii.
Mai mult decât atât, pentru a stăvili importurile tot mai mari de vehicule electrice din China, europenii au anunțat taxe mai mari pentru acestea acuzând tocmai subvenționarea acestora, un element care afectează concurența. La fel, în SUA au fost impuse taxe vamale de 100% pentru mașinile electrice fabricate în China.
În schimb, noua măsură a guvernului îi ajută în primul rând pe producătorii autohtoni. Afectați de un război dur al prețurilor care le reduce marjele, aceștia mizează acum pe export și extinderea asamblării de vehicule în alte state,inclusiv în Europa. O dovadă a situaței tensionate de pe piața auo chineză sunt chiar raportările financiare ale marilor grupuri auto occidentale, ai căror reprezentanți au menționat ca principal motiv al rezultatelor slabe din primul semestru al anului presiunea de pe piața chineză.