NEPI a deschis mall-ul Shopping City Piatra Neamţ, investiţie de 25 mil. euro. Aşteaptă 5,5 mil. vizitatori în anul următor
Sursă foto şi text: News.ro
„În ultimii ani, NEPI a investit intens în România, ceea ce reconfirmă faptul că suntem un dezvoltator imobiliar extrem de activ, Shopping City Piatra-Neamţ fiind al doilea centru comercial pe care îl inaugurăm în acest an, după Shopping City Timişoara. Un astfel de concept de retail are forţa de a atrage locuitorii din întreaga regiune, tocmai pentru că l-am proiectat plecând de la nevoile românilor din nord-estul ţării (…), iar în primul an de funcţionare ne aşteptăm să ne treacă pragul peste 5,5 milioane de vizitatori”, a declarat reprezentntul NEPI, Sebastian Mahu.
Shopping City Piatra Neamţ aduce şi primul hipermarket Carrefour din regiune, ce va vinde locuitorilor oraşului peste 50.000 de articole.
Centrul comercial generează peste 1.500 de locuri de muncă în judeţul Neamţ.
Mall-ul ce acoperă o suprafaţă totală închiriabilă de 28.000 de metri pătraţi, este dispus pe două niveluri şi include o parcare exterioară de 1.000 de locuri.
În cadrul centrului comercial se regăsesc magazinele a peste 70 de branduri, printre care se numără New Yorker, Benvenuti, Orsay, C&A, CCC, Deichmann, TAKKO, Gatta, Jonny Joy, Neofashion, Marelbo, H&M sau Intersport.
NEPI a început în luna mai lucrările la centrul comercial din Piatra Neamţ.
Din portofoliul NEPI fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, Shopping City Timişoara, City Park Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall,Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva şi alte centre comerciale.
NEPI deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView, Aviatorilor 8 în Bucureşti, City Business Centre în Timişoara şi The Office în Cluj.