NEPI cumpără platforma Sil Foresta din Piatra-Neamţ cu 9,3 milioane de euro pentru un nou mall

Activitatea unuia dintre cei mai mari investitori pe piaţa imobiliară din România se intensifică. Cu trei centre comerciale în construcţie şi după ce a cumpărat anul acesta un teren pentru un nou mall la Timişoara, sud-africanii de la NEPI au încheiat un acord pentru cumpărarea unui teren în Piatra Neamţ.
Andrada Ghira - joi, 31 iul. 2014, 10:15
NEPI cumpără platforma Sil Foresta din Piatra-Neamţ cu 9,3 milioane de euro pentru un nou mall

Pe terenul de 7,4 hectare din partea de vest a oraşului Piatra Neamţ este planificată construcţia unui mall cu o suprafaţă închiriabilă de 29.000 mp, se arată în raportul financiar al companiei.

Terenul aparţine societăţii  Sef Petroforest SA, aflată în faliment şi care avea ca obiect de activitate exploatarea, transportul si prelucrarea primara a lemnului. Societatea avea trei fabrici de exploatarea în Piatra Neamţ, una dintre acestea fiind Sil Foresta. Societatea mai are două active spre vânzare: Sil 1 Mai cu un teren cu o suprafaţă de 64.510 mp şi Sil Bistriţa cu un teren de  22.239 mp. 

În 17 iulie, Adunarea Creditorilor a aprobat vânzarea terenului de 7,4 hectare către NEPI pentru suma de 9,36 milioane de euro plus TVA, în trei tranşe, se arată în datele de la Tribunalul Neamţ. Preţul plătit pe mp este 127 de euro. 

Tot în acest an, NEPI a mai achiziţionat un teren de 18 hectare la Timişoara, oraşul care are doar un singur mall modern, Iulius Mall. Terenul se află lângă alte patru hectare deţinut de Dedeman, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj din România şi a fost cumpărat de la fraţii Emil şi Marius Cristescu. 

NEPI este în proces de obţinerea avizelor şi va dezvolta aici un mall cu o suprafaţă închiriabilă de până la 80.000 mp. Construcţia primei faze va începe după obţinerea autorizaţiilor şi după ce condiţiile de preînchiriere sunt îndeplinite, se mai arată în raport.

Mega Mall, închiriat 85%

NEPI are în construcţie trei centre comerciale, dintre care două în Bucureşti – Mega Mall şi Vulcan Value Center şi unul la Târgu Jiu. Mega Mall este închiriat în proporţie de 85% , însă NEPI vrea să cumpere partea de 30% din proiect a austriecilor de la Real4You.

„ Compania deţine momentan pachetul majoritar de 70% în acest proiect şi negociază termenii comerciali generali pentru achiziţionarea participaţiei restante de 30%, tranzacţia fiind supusă aprobării Erste Bank şi formalizării termenilor contractuali”, se mai arată în raportul financiar. Deschiderea mallului este programtă pentru cel de-al doilea trimestru al lui 2015. 

Vulcan Value Centre se deschide pe 4 septembrie

Centrul comercial Vulcan Value Center, construit pe platforma Vulcan, cumpărată de NEPI de la canadienii de la Benevo, are deschiderea programată pentru 4 septembrie. Proiectul are o suprafaţă închiriabilă de 25.200 mp. Peste 90% din această suprafaţă a fost deja închiriată, iar printre chiraşi se numără Carrefour, C&A, Deichmann, dm, Domo, Hervis, H&M, Jysk, Lems, Noriel şi Takko.

Shopping City Târgu Jiu este închiriat în proporţie de peste 80% şi are deschiderea planificată pe 16 octombrie 2014. Chiriaşii centrului comercial cu o suprafaţă de 26.800 mp sunt Carrefour, Altex, Benvenutti, CCC, Cinema City, Cosmote, Claire’s, Deichmann, dm, Gatta, H&M, Marionnaud, Musse, Noriel, Orange, Orsay, Poema, Teilor, Topshop, Vodafone şi Yves Rocher.

„Un centru comercial de tip strip mall a fost finalizat şi deschis în Vaslui şi faza I a complexului de birouri The Office (Cluj-Napoca) se apropie de finalizare, la un cost mai mic decât cel estimat iniţial. Autorizaţia de construcţie pentru dezvoltarea complexului de birouri Piaţa Victoriei Office (Bucureşti) a fost
emisă iar lucrările vor începe în câteva săptămâni”, se mai arată în raportul financiar. 

Te-ar mai putea interesa și
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului auto japonez cu Honda Motor....
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare ...
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Cinci oferte de la constructori din România, Turcia şi Ucraina au fost depuse, astăzi, pentru construirea lotului 1 D ...