NEPI Rockcastle a cumpărat Festival Shopping City pentru a evita concurenţa în Sibiu

NEPI Rockcastle a decis să cumpere proiectul Festival Sibiu pentru a evita confruntarea cu un potenţial concurent pe piaţa din regiune şi astfel a ajuns să deţină două malluri în oraşul transilvănean, unul aflat în construcţie, celălalt în extensie, iar lucrările la ambele proiecte de retail se vor termina în ultimul trimestru al acestui an.
Economica.net - mie, 03 apr. 2019, 18:36
NEPI Rockcastle a cumpărat Festival Shopping City pentru a evita concurenţa în Sibiu

Potrivit lui Alex Morar, CEO-ul companiei, decizia de achiziţie a proiectului Festival Sibiu, a fost luată pentru a se evita războiul cu un concurent zonal într-un oraş de circa 170.000 de locuitori şi o catchment area de 286.000 de persoane, care nu prea ar mai putea suporta un al treilea mall.

NEPI Rockcastle a plătit 21 de milioane de euro companiei Primavera Development, care deţinea proiectul.

Festival Sibiu va avea, la finalizare, 42.200 mp şi primul hipermarket Kaufland într-un mall. Compania deţine, de asemenea, şi Sibiu Shopping City, de 83.100 mp, primul mall cu două hipermarket-uri din ţară, Auchan şi Carrefour.

Shopping City Sibiu va găzdui, la finalul modernizării, aproximativ 180 de branduri, 60% dintre ele fiind locații ancoră atât din segmentul fashion, cât și din ariile de electrocasnice, home&deco și articole sportive.

Lucrările de modernizare vor avea loc în etape și zone diferite, pentru ca centrul comercial să rămână deschis permanent vizitatorilor, prima fază vizând localurile și cafenelele din zona de food court, precum și câteva magazine din același areal.

NEPI Rockcastle deţine 736.000 mp de spaţii de retail în 24 de malluri, cu o valoare de 1,7 miliarde de euro. Compania încasează chirii de 125 de milioane de euro anual de pe urma proprietăţilor de retail şi e relativ aproape de vânzarea celor patru clădiri de birouri pe care le deţine în România, evaluate la circa 380 milioane de euro, care au adus anul trecut 29,4 milioane de euro din chirii.

Cel mai mare proprietar de active din imobiliarele româneşti, NEPI Rockcastle are active de retail care reprezintă 36% dintr-un portofoliu reprezentat în proporţie de 93% de retail şi 7% din birouri.

Potrivit ultimului raport de piaţă a companiei, încasările nete din chirii s-au cifrat la 346 milioane de euro, în creştere cu 4,9% faţă de 2017.

Cei mai mari chiriaşi ai mallurilor controlate de NEPI Rockcastle sunt Auchan, care ocupă 3,6% din suprafaţă, retailerul polonez LLP, care ocupă 3,5%, Inditex cu 3,2% şi Carrefour cu 2,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...