NEPI Rockcastle ar putea demara lucrările de extindere a mallului corporatiştilor, Promenada, până la sfârşitul acestui an

NEPI Rockcastle a depus la Primăria Municipiului București documentația de aprobare a extinderii mallului Promenada de lângă stația de metrou Aurel Vlaicu, așa-zisul mall al corporatiștilor, datorită aglomerării cu clădiri de birouri a zonei. Potrivit unor declarații anterioare ale oficialilor companiei, extinderea vizează adăugarea a 24.000 mp mallului, și construcția unei clădiri de birouri de 50.000 mp, investiția ar putea depăși 50 de milioane de euro, iar intenția de extindere a mallului a fost anunțată din 2015.
Răzvan Zamfir - Dum, 01 sept. 2019, 18:37
NEPI Rockcastle ar putea demara lucrările de extindere a mallului corporatiştilor, Promenada, până la sfârşitul acestui an

Lucrările de exindere a mallului și cele de construcție pentru cei 50.000 mp de birouri ar putea să înceapă, în funcție de primirea autorizației și, evident, de cum va fi vremea, până la sfârșitul acestui an.

Terenul dezvoltat are 41.200 mp, și se vor construi 11.800 mp spații verzi, iar regimul maxim de înălțime e de 80 de metri cu șapte etaje în subsol și 11 deasupra solului, la care se adaugă și un etaj tehnic.

Pentru extindere NEPI Rockastle a cumpărat în 2014 un teren de 1,2 hectare în Floreasca alăturat mallului Promenada, intrat în portofoliul sud africanilor pentru 148 milioane de euro. Terenul a aparținut companiei Romenergo, controlată de omul de afaceri Dragoș Bâlteanu, care s-a mutat recent într-o clădire office din aceeași zonă.

Promenada Mall are, în prezent, 40.300 mp și a fost dezvoltat de Raiffeisen Evolution, iar extinderea va acoperi circa 60% din suprafața actuală a centrului comercial.

Investițiile în România ale NEPI Rockcastle

Shopping City Sibiu este cel mai mare centru comercial din regiunea sa, cu 81.600 mp suprafață închiriabilă. Postreconfigurarea și extinderea GLA, oferă o cerere diversă prin intermediul ofertei sale extinse de modă, două hipermarketuri și magazin de bricolaj.

Grupul a finalizat o extensie de  3.700 mp și o recondiționare de 34.600 mp în aprilie 2019. Au fost adăugate mai multe ancore de modă, cum ar fi Cropp, De Facto, LC Waikiki, Mohito, Reserve și Smyk. Unele magazine existente au fost recondiționate și extinse, de exemplu CCC, Douglas, Humanic și Noriel.

Ultima fază a extinderii e reprezentată de deschiderea unui cinematograf multiplex Cineplexx, pentru T4 2019.

În mai 2019, compania și-a vândut participația de 50% din The Office Cluj-Napoca către Dedeman, iar în iulie 2019, NEPI Rockcastle a semnat o scrisoare de intenție fără caracter obligatoriu cu AFI Europe pentru potențiala vânzare a restului portofoliului de birouri al companiei, reprezentată de patru clădiri de birouri, cu o valoare contabilă de 307,9 milioane euro la 30 iunie 2019.

Grupul mai dezvoltă un al doilea proiect la Sibiu, denumit Promenada Sibiu, cu o suprafață estimată de 42.200 mp. Zona de luat masa și divertisment cuprinde 18% din GLA.

Promenada Sibiu va avea primul magazin Kaufland situat într-un mall, și va fi deschide trimestrul IV 2019.

De asemenea, compania a extins ş modernizat Shopping City Buzău pentru a include un Cinema City, un food court și câteva noi marca de moda. Prima fază a fost deschisă cu succes la începutul lunii august 2019, completată cu noi chiriași, precum Bigotti, Marionnaud, Office Shoes, Tezyo și Tutti Cafe. Următoarele faze vor consta dintr-o sală de mese cu terasă în aer liber, programată pentru trimestrul IV 2019 și ceschiderea cinematografului, planificată pentru trimestrul II 2020. Când va fi finalizat, centrul va avea 23.500 mp.

Un alt mall în dezvoltare e Shopping City Târgu Murș, iar compania a obținut autorizație de construire pentru o suprafață de 40.000 mp. Proiectul, ancorat de Carrefour, va fi finalizat în H1 2020.

Investițiile în birouri continuă și apar proiecte rezidențiale

Grupul continuă să investească în dezvoltarea proprietăților cu utilizare mixtă care oferă sinergii cu centrele sale comerciale. De aceea, NEPI Rockcastle va dezvolta componenta de birouri a extinderii Promenada Mall din București, pentru un cost estimat (inclusiv parcare suplimentară) de 55 de milioane de euro.

Grupul plănuiește, de asemenea, dezvoltări rezidențiale adiacente centrelor comerciale. Aceste dezvoltările sunt în prezent în faza de proiectare și autorizare, au un cost de construcție estimat de 83 de milioane de euro, iar primele unități vor fi finalizate în doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei, însă lipsa datelor primite de la operatorii de reţea a făcut un pic bizară prima noastră interacţiune cu aceştia, a......
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Conform The European Conservative, Italia și România, state membre ale UE, au criticat inițiativa europeană de a impune ...
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD, a declarat că alegerile parlamentare de duminică ...
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Premierul Ungariei, Viktor Orban, ar putea anunţa în zilele următoare pe cine a ales să ocupe poziţiile de guvernator ...