NEPI se pregăteşte pentru un proiect „major” în România în acest an

Economica.net
19 09. 2012
cuty_business_center_timisoara_46043200

„NEPI deţine lichidităţi în valoare de peste 100 milioane euro şi are în plan noi achiziţii, după o perioadă în care grupul a investit numai în terenuri. În 2012, intenţia noastră este să investim în România într-un proiect major comercial sau de birouri”, se arată într-un comunicat al fondului.

Fondul a recrutat-o în această lună pe Lori Collin, de la compania de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle, pentru a coordona strategia de expansiune a portofoliului său de birouri prin achiziţii şi dezvoltări.

„Rolul său este de a identifica potenţiale achiziţii sau proiecte de dezvoltare a clădirilor de birouri, în acest scop colaborând cu agenţiile imobiliare locale şi internaţionale.
Cu o experienţă în domeniul imobiliar de aproape 20 ani, dintre care ultimii cinci ani în România, Lori s-a format ca şi specialist în consultanţă imobiliară în SUA, activând în domeniul imobiliar pe segmente precum rezidenţial, comercial şi investiţii. Numirea lui Lori nu are ca scop dezvoltarea unei agenţii imobiliare proprii, ci mai degrabă eficientizarea procesului de achiziţie şi dezvoltare pe acest segment şi îmbunătăţirea colaborării cu reprezentanţii chiriaşilor existenţi şi viitori”, a declarat, în comunicat, Martin Slabbert, directorul executiv al NEPI.

New Europe Property Investments este compania-mamă a unui grup de firme înfiinţat pentru a investi în special în clădiri de birouri, centre comerciale şi proprietăţi industriale, în principal în România, unde grupul este activ din 2007, de la înfiinţarea sa.

Fondul a achiziţionat în ultimii ani mai multe proprietăţi importante în România, fiind aproape singurul investitor de pe piaţă de la declanşarea crizei financiare. Printre cele mai recente investiţii se numără Victoria Office, un teren de 4.400 mp în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu intenţia de a construi o clădire de birouri şi City Business Center din Timişoara Cluj Office. De asemenea, NEPI va investi impreună cu omul de afaceri Ovidiu Şandor un complex de birouri la Cluj-Napoca.

Portofoliul din România al grupului include în prezent 32 de proprietăţi imobiliare şi este orientat către achizişia de proprietăţi închiriate de companii multinaţionale stabile din punct de vedere financiar, şi care generează venituri în euro.

Grupul este în prezent listat pe piaţa principală a Bursei de Valori din Johannesburg (Africa de Sud), pe segmentul AIM al London Stock Exchange şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Titlurile NEPI au fost tranzacţionate la BVB, pe 6 septembrie, la un preţ de 20,25 lei, în scădere cu 1,94% faţă de referinţă.La această cotaţie capitalizarea NEPI era de 2,5 miliarde de lei.