Nereguli la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor. Procurorii, sesizaţi cu posibile fapte penale

Corpul de Control al Guvernului a sesizat procurorii privind nereguli depistate la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor, ca urmare a unei reclamaţii făcute de 6 dintre cei 7 membri. Aceştia au reclamat că preşedintele instituţiei i-a exclus din procedura de avizare.
Economica.net - sâm, 03 mart. 2018, 11:55
Nereguli la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor. Procurorii, sesizaţi cu posibile fapte penale

„Actul de control privind verificările efectuate la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a fost înaintat organelor de cercetare penală în vederea cercetării posibilelor fapte de natură penală, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 277 alin. (2) din Codul Penal, potrivit cărora „dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei (…)”, constituie infracţiune”, transmite Corpul de Control al Guvernului ca răspuns la o solicitare a MEDIAFAX.

Neregulile ar viza forma în care s-a trimis regulamentul de funcţionare al Oficiului la Secretariatul General al Guvernului.

„S-a constatat faptul că prin ordinul preşedintelui ONPCSB nr. 332/27.12.2017 au fost abrogate Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea şedinţelor plenului ONPCSB precum şi Metodologia de analiză şi prelucrare a informaţiilor. Prin adoptarea acestor măsuri, membrii plenului ONPCSB, reprezentanţi ai instituţiilor care fac parte din organul colegial, cu excepţia preşedintelui acestuia, au fost excluşi din procedura de avizare de specialitate a documentelor Oficiului, din orice alte mecanisme care le permiteau emiterea de îndrumări cu privire la rezolvarea soolicitărilor adresate de instituţiile implicate în combaterea unui astfel de fenomen eminamente periculor (PÎCCJ, DNA , DIICOT) precum şi din activităţile de prelucrare a datelor şi informaţiilor conţinute în rapoartele de tranzacţii suspecte”, se menţionează în raportul Corpului de Control al Guvernului.

Verificările au fost demarate pe 11 ianuarie, după ce şase din cei şapte membri ai Oficiului au sesizat Secretariatul General al Guvernului (SGG), iar raportul datează din 15 ianuarie, fiind semnat de Bogdan Cosmin Ştefan, şef al Corpului de Control al Guvernului la acel moment.

Verificările echipei de control la Oficiul Naţional de Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor au vizat : verificarea îndeplinirii atribuţiilor privind elaborarea şi aprobarea regulamentelor/norme metodologice/ proceduri interne, aplicabile la nivelul ONPCSB şi verificare respectării prevederilor legale privind promovarea proiectelor de acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea ONPCSB.

„Până la data verificărilor, preşedintele nu a întreprins nicio diligenţă legală pentru elaborarea şi supunerea spre aprobare printr-un nou Ordin a unui nou Regulament pentru organizarea şi desfăşurarea şedinţelor plenului Oficiului”, se menţionează în documente.

Potrivit documentelui, preşedintele Oficiului Daniel, Marius Staicu, ar fi declarat, pe 11 ianuarie, echipei de control că „nu se prevede în legislaţia actuală obligativitatea existenţei unui regulament deşi pentru o optimă funcţionare a oficiului” a propus şi convocat membrii plenului în data de 19.01.2018 pentru a discuta noul regulament, însă şedinţa a fost amanată având în vedere sesizarea membrilor către SGG şi necesitatea unui punct de vedere referitor la şedinţa din 27 decembrie, în care s-a dezbătut regulamentul.

Despre răspunsul preşedintelui, echipa de control susţine că „preşedintele Oficilui, Daniel-Marius Staiucu, nu cunoaşte legislaţia specifică instituţiei pe care o conduce”.

„Preşedintele era obligat să respecte dispoziţiile art 8 lit (l) din Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobate prin HG nr 1599/2008, cu modificările şi completările ulterioare conform căruia atât pentru emiterea cât şi pentru abrogarea de acte normative, doar urmare a deciziei plenului. Pe cale de consecinţă, abrogarea la nivelul ONPCSB a unui regulament intern care defineşte şi statueaza rolul Plenului nu se poate realiza prin decizie unilaterală a preşedintelui Oficiului” se menţionează în documente.

De altfel, în raport se menţionează că în decurs de 30 de zile de când au intrat în vedere completările la legea pentru şi sancţionarea spălării banilor- 9 iunie 2017- Oficiul ar fi trebuit să prezinte guvernului un nou regulament de organizare şi funcţionare. Documentul a fost modificat de mai multe ori, neavând toate avizele necesare, iar în final a fost dezbătut pe 21 decembrie 2017, însă, potrivit sesizării, acesta a ajuns la SGG în altă formă decât cea stabilită în plen.

Elena Hach (Parchetul General), Marius Vorniceanu,(Curtea de Conturi), Constantin Cătălin Radu (Ministerul Justiţiei), Mioara Pometcu (BNR), Ion Gogoescu (Ministerul Finanţelor) , Aura Socol (ASF) au sesizat Secretariatul General al Guvernului pe 10 ianuarie, aceştia precizând că, în urma unui ordin emis pe 27 decembrie de preşedintele Oficiului, Daniel Staicu, reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost făcute „au fost abrogate regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Plenului ONPCSB şi Metodologia de analiză şi prelucrare a informaţiilor”.

„Drept urmare, membrii de Plen, reprezentanţi ai instituţiilor din organul colegial, au fost excluşi din mecanismul avizării de specialitate a lucrărilor Oficiului, precum şi din orice mecanism ce le permitea accesul la solicitările făcite de unităţile de parchet, precum şi la produsul prelucrării datelor şi informaţiilor furnizate de rapoartele de tranzacţii suspecte, orice alte rapoarte şi din mecanismul sesizărilor din oficiu”, se arată în sesizare.

Aceştia susţin că în şedinţa din 21 decembrie, deciziile luate de plen au fost diferite de forma trimisă la Guvern.

„Avem onoarea să vă informăm că în data de 21.12. 2017 membrii Plenului, convocaţi în şedinţă de Preşedintele Oficiului, domnul Daniel Masius Staicu, au adoptat proiectul de Regulament de Organizare şi funcţionare al PNPCSB prin Decizia nr. 3173 cu unanimitate de voturi a celor 7 membri, manifestarea de voinţă a tuturor membrilor fiind consemnată în procesul verbal încheiat cu ocazia şedinţei , semnată în integralitate precum şi în decizia ataşată la prezenta notă. În data de 10.01.2018 Preşedintele Oficiului a convocat plenul în şedinţă, ocazie cu care, pe lângă alte aspecte, la solicitarea membrilor, a informat că proiectul de regulament de organizare şi funcţionare a fost trimis către Secretariatul General al Guvernului în altă formă decât cea adoptată în unanimitate prin Decizia Plenului nr. 3173. În consecinţă, membrii plenului, semnatari ai acestei note, nu îşi însuşesc forma trimisă la SGG, întrucât nu reprezintă rezultatul deliberării şi deciziei din data 21.12.2017”, potrivit sursei citate.

În iunie 2017 a intrat în vigoare a patra directivă europeană privind combaterea spălării banilor, una dintre atribuţiile oficiului fiind transpunerea acesteia.

Înăsprirea normelor privind combaterea spălării banilor are în vedere introducerea următoarelor modificări: întărirea obligaţiei de evaluare a riscurilor pentru bănci, jurişti şi contabili; stabilirea unor cerinţe de transparenţă bine definite cu privire la proprietarii reali ai societăţilor comerciale; facilitarea cooperării şi a schimbului de informaţii între unităţile de informaţii financiare din diferite state membre pentru a identifica şi monitoriza transferurile de bani suspecte; instituirea unei politici coerente faţă de ţările din afara UE care au norme deficitare în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului; extinderea competenţelor de sancţionare ale autorităţilor competente, preciza, anul trecut, într-un comunicat, Comisia Europenă.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. El a afirmat......
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...