Nereguli şi prejudicii constatate la Centrul de Promovare a Comerţului şi Investiţiilor

Curtea de Conturi a constatat mai multe nereguli şi prejudicii la Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS), în urma unui audit început la solicitarea Ministerului Economiei, în subordinea căruia funcţionează Centrul, urmând ca persoanele vinovate să fie demise.
Economica.net - mar, 25 sept. 2012, 20:14
Nereguli şi prejudicii constatate la Centrul de Promovare a Comerţului şi Investiţiilor

Odată cu preluarea mandatului, actuala conducere a MECMA (Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri) a dispus începerea auditului general al activităţii proprii ministerului şi a companiilor aflate în subordine în perioada 2009-aprilie 2012.

Astfel, auditul realizat de Curtea de Conturi la CRPCIS a evidenţiat nerespectarea prevederilor legale privind angajarea cheltuielilor instituţiilor publice.

„CRPCIS a încheiat angajamente legale peste valoarea angajamentelor bugetare cu suma de 2,38 miloane lei, precum şi peste valoarea creditelor bugetare aprobate cu suma de 1,3 milioane lei. S-au constatat depăşiri la următoarele articole bugetare: «Carburanţi şi lubrifianţi», «Poşta, telecomunicaţii, radio, tv internet», «Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare», «Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii»”, se arată într-un comunicat al MECMA.

Auditul a mai constat că CRPCIS a efectut cheltuieli fără bază legală, în suma de 122.461 lei, prin acceptarea închirierii spaţiului la târguri internaţionale, în alte condiţii decât cele stabilite prin caietele de sarcini, de la o firmă care nu avea calitatea de organizator extern al evenimentului şi acceptat la plată şi a efectuat plăţi pentru bunuri şi servicii, care nu au fost stabilite prin caietele de sarcini şi care nici nu au fost puse la dispoziţia firmelor. Valoarea estimată a acestor cheltuieli este de 10.242 lei.

În acelaşi timp, Centrul a realizat cheltuieli fără bază legală, în sumă de 77.776 lei, pentru participarea în mod nelegal a două „entităţi” la târguri internaţionale cu finanţare de la bugetul de stat. CRPCIS a mai cheltuit 247.583 lei, pentru participarea la tărguri şi expoziţii a unor firme care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

Curtea de Conturi a mai sesizat angajarea şi plata unor cheltuieli, de 1,9 milioane de lei, finanţate din fonduri de la bugetul de stat, pentru servicii privind participarea la un târg internaţional, peste nivelul celor stabilite în caietul de sarcini, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada eficienţei participării, prin încheierea pentru firmele participante a unor contracte, în valoare de minimum trei milioane de dolari.

Structura din subordinea MECMA a mai cheltuit fără bază legală, în suma de 180.642 lei, prin acordarea nelegală a sporului pentru condiţii vătămătoare şi suma de 3, milioane de lei, din fonduri publice, pentru servicii subcontractate, în alte condiţii decât cele stabilite prin normele de atribuire a contractului de organizare.

„Societăţile oganizatoare nu au realizat în mod direct, părţi din contractele încheiate cu CRPCIS, ci au subcontractat în totalitate, către diverşi agenţi economici care aveau cel puţin un asociat comun cu societăţile organizatoare, fără a se stabili prin contract, prin documentaţiile tehnice, părţile de contract ce urmeaza a fi subcontractate. CRPCIS a derulat contracte cu societăţi organizatoare care nu au avut niciun angajat şi care au un alt obiect principal de activitate”, se menţionează în comunicat.

MECMA îşi continuă activitatea de audit şi de centralizare a rezultatelor deja existente, urmând ca măsurile luate să se materializeze în sesizarea organelor abilitate, acolo unde este cazul, mergând până la desfacerea contractului de muncă în cazul persoanelor vinovate.

Te-ar mai putea interesa și
Statul român a câştigat pe fond procesul privind exproprierea fabricii de pulberi Victoria
Statul român a câştigat pe fond procesul privind exproprierea fabricii de pulberi Victoria
Ministerul Economiei a câştigat în instanţă procesul privind exproprierea în cazul fabricii de pulberi Victoria, judeţul Braşov, şi a demarat procedurile necesare pentru realizarea studiului......
China va fi lider mondial la investiţiile în echipamente pentru producţia de cipuri şi în 2025 (SEMI)
China va fi lider mondial la investiţiile în echipamente pentru producţia de cipuri şi în 2025 (SEMI)
China va continua să investească mai mult decât orice altă ţară în echipamente noi pentru producţia de cipuri şi ...
Consiliul Concurenţei: Vom fi atenţi să nu existe creşteri nejustificate de preţuri la energie
Consiliul Concurenţei: Vom fi atenţi să nu existe creşteri nejustificate de preţuri la energie
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută ...
Chinezii de la Chery Automobile vor construi o uzină de un miliard de euro în Turcia
Chinezii de la Chery Automobile vor construi o uzină de un miliard de euro în Turcia
Producătorul chinez de automobile electrice Chery Automobile Co Ltd va investi un miliard de dolari pentru construcţia ...