La începutul acestui an, compania elveţiană, recunoscută mai ales pentru mărcile sale de ciocolată şi cafea, a înfiinţat o divizie specială pentru produsele de îngrijire a pielii, după ce a preluat participaţia deţinută de partenerul L”Oreal la o societate mixtă pe care cele două companii o operau împreună.
Directorul Nestle Skin Care, Humberto Antunes, a anunţat că grupul elveţian va cheltui în acest an aproximativ 350 de milioane de dolari pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul produselor de îngrijire a pielii. Primul din cele 10 centre de dezvoltare ar urma să fie inaugurat la mijlocul lui 2015, la New York, urmat de altele la Hong Kong şi Sao Paolo, pentru ca, ulterior, să fie deschise şi altele în America de Nord, Asia şi Europa.
„Vrem să creăm un mediu multidisciplinar. Vom pune în comun tehnologii cunoscute pentru a descoperi noi abordări pentru a avea grijă de sănătatea oamenilor”, a spus Humberto Antunes.
Investiţiile Nestle pe piaţa produselor de îngrijire a pielii vor pune grupul elveţian în concurenţă cu o serie de giganţi din acest sector, precum Allergan, producătorul tratamentelor Botox, şi Johnson & Johnson, care vinde produsele marca Neutrogena.
Pe termen lung, Nestle se aşteaptă ca 40% din afacerile sale în domeniul produselor de îngrijire a pielii să fie formate din medicamente pe bază de reţetă, iar restul să fie împărţit între diferite medicamente eliberate fără reţetă, de genul loţiuni de protecţie solară sau tratamente contra ridurilor.
În România, Nestle, cel mai mare producător mondial de produse alimentare, deţine fabrica de la Timişoara, deschisă în anul 1995, unde se produc napolitanele Joe şi produsele Nescafe.