Nestle România estimează afaceri la acelaşi nivel cu 2012 şi are ca obiectiv revenirea pe creştere

Nestle România estimează că va încheia 2013 cu o cifră de afaceri similară cu cea de anul trecut, de 718 milioane lei, şi rămânerea pe profit, a declarat directorul general al companiei de bunuri de larg consum, Herve de Froment, care arată că principalul obiectiv este revenirea pe creştere.
Economica.net - vin, 15 nov. 2013, 12:29
Nestle România estimează afaceri la acelaşi nivel cu 2012 şi are ca obiectiv revenirea pe creştere

„La începutul anilor 2000 creşterile erau de două cifre pentru noi toţi, iar după 2008, odată cu venirea crizei, ratele au început să scadă. Lucrurile s-au schimbat şi trebuie să ne adaptăm. În acest an, dacă suntem la acelaşi nivel, şi ăsta este targetul nostru, vom fi mulţumiţi. În termeni de profit, vom rămâne în zona pozitivă”, a arătat de Froment.

La nivelul primului semestru al acestui an, compania a avut o cifră de afaceri de 352 milioane lei şi un profit de 3,5 milioane lei. Anul trecut compania a raportat o cifră de afaceri de 718 milioane lei, în creştere cu 8% comparativ cu anul anterior, şi trecerea pe profit, de 5,5 milioane lei, după mai mulţi ani în care a înregistrat pierderi.

Oficialul Nestle România a adăugat că obiectivele principale ale companiei sunt reîntoarcerea pe creştere şi o activitate echilibrată, şi s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele de creştere ale companiei.

„Vom creşte mai accelerat pe unele categorii şi mai puţin accelerat pe altele. Rămânem optimişti, pentru că sunt oportunităţi. Trebuie să crească puterea de cumpărare pentru că aşa va veni creşterea. Vrem să câştigăm cotă de piaţă. Vom reveni pe creştere cât de curând”, a arătat de Froment.

Referitor la posibilităţile de creştere a puterii de cumpărare, şeful companiei a menţionat majorarea venitului net şi scăderea inflaţiei.

Portofoliul Nestle Romania cuprinde cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale, băuturi calde, divizia Nestle Professional, dulciuri, înghețată, produse culinare, produse pentru sugari şi hrană pentru animale. Înafara segmentului de băuturi calde (Nescafe, Nesquick) care reprezintă 26% din business, celelalte categorii de produse au un aport între 7% şi 12%.

„Nu avem o categorie dominantă, avem un portofoliu echilibrat. Cele mai multe dintre branduri sunt lideri pe categoriile lor”, a spus şeful Nestle România.

El a adăugat că sunt segmente care au înregistrat creşteri, precum mâncarea pentru animalele de companie, dulciurile, cerealele, produsele culinare, dar şi segmente care scad, precum îngheţata sau cafeaua solubilă.

„Vânzările de mâncare pentru animalele de companie înregistrează un boom, cerealele cresc, dulciurile îşi continuă creşterea, produsele culinare cresc, în schimb produsele pentru sugari nu mai cresc cu viteza de altă dată, pentru că a scăzut şi numărul naşterilor, îngheţata a scăzut pentru că anul acesta vremea nu a fost bună, şi cafeaua solubilă scade, din cauza trecerii de la comerţul tradiţional la cel modern”, a explicat directorul general al Nestle România.

Nestle a intrat pe piaţa românească în 1995, în 2000 a cumpărat fabrica de napolitane Joe de la Timişoara, unde ambalează şi cafeaua solubilă Nescafe, iar în 2006 a achiziţionat Delta Ice Cream, care avea o unitate de producţie lângă Bucureşti. În 2008, compania a transferat producţia în Bulgaria.

„Am investit în România şi vom continua să investim, să ne îmbunătăţim fabrica. (…) Exportăm napolitanele Joe în circa cinci state. În Grecia şi Bulgaria merg foarte bine. Am putea avea planuri pentru viitor (de creştere a exporturilor – n.r.)”, a mai spus de Froment.

Compania are în prezent 928 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara.

Grupul Nestle a lansat vineri la nivel european un program pentru susținerea tinerilor în integrarea pe piața muncii, rata şomajului în rândul persoanelor cu vârste de până la 25 de ani fiind de 23%.

Acest demers vizează crearea a peste 20.000 de oportunități pentru tinerii cu vârste de până la 30 de ani din Europa, în următorii trei ani, reprezentate de 10.000 de locuri de muncă şi 10.000 de stagii de practică în diverse sectoare, precum producție, administrație, resurse umane, vânzări, marketing, finanțe, inginerie sau cercetare din cadrul companiei Nestle.

În România, Nestle România va crea 180 de oportunități profesionale, respectiv 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship.

Herve de Froment este director al Nestle România de la începutul acestui an.

Grupul elveţian Nestle este prezent în 86 de țări, cu un număr de 468 de fabrici şi 300.000 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...