Netanyahu susţine că nu doreşte să reinstaleze colonii israeliene în Fâşia Gaza după război

22 05. 2024
Fasia Gaza Hamas

„Să reinstalăm colonii în Gaza nu a fost niciodată în plan. Unii dintre alegătorii mei nu sunt fericiţi din acest motiv, dar aceasta este poziţia mea”, a declarat el marţi într-un interviu pentru canalul CNN.

Mai mulţi miniştri naţionalişti de dreapta din coaliţia la guvernare a lui Netanyahu s-au pronunţat de mai multe ori în favoarea reinstalării de colonii evreieşti în Fâşia Gaza. Ministrul securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, a declarat marţi că i-ar plăcea să trăiască chiar el acolo.

Imediat ce organizaţia militantă palestiniană Hamas este învinsă trebuie realizată o demilitarizare sustenabilă a Fâşiei Gaza, adăugând că „singura forţă care poate preveni recrudescenţa terorismului în viitorul previzibil este Israel”, a mai declarat Netanyahu pentru CNN.

„În acelaşi timp vrem – vreau – o administraţie civilă care este condusă de oameni din Gaza care nu sunt nici membri Hamas, nici dedicaţi distrugerii noastre”, a adăugat el.

Sâmbătă, Benny Gantz, membru al cabinetului de război al lui Netanyahu, a declarat că el şi alţi membri ai formaţiunii sale Partidul unităţii naţionale vor ieşi din guvernul lui Netanyahu dacă premierul nu va prezenta un plan post-război pentru Fâşia Gaza până la 8 iunie.

Generalul de armată în retragere în vârstă de 64 de ani şi fost ministru al apărării s-a alăturat cabinetului de război al lui Netanyahu ca ministru fără portofoliu.

Partidul unităţii naţionale este însă o formaţiune de opoziţie care în sondajele de opinie este mult înaintea partidului Likud al lui Netanyahu.

Netanyahu a declarat anterior că vrea ca Fâşia Gaza să rămână sub controlul militar al Israelului în viitorul previzibil. Până acum el a refuzat să prezinte un plan pentru administrarea şi reconstrucţia Fâşiei Gaza după sfârşitul războiului.