Network One Distribution a devenit distribuitor regional AMD. Vizează o creştere de 50%

09 05. 2012
nod_67615600

 „Suntem în acest moment singurul distribuitor regional AMD din regiunea noastră geografică şi am obţinut acest statut ca urmare a performanţei din ultimii ani în distribuţia produselor companiei pe piaţa locală. Estimăm că, prin noul statut, vom genera anul acesta o creştere de 50% în România şi Bulgaria. Începem cu produsele destinate PC-urilor şi vom introduce până la finalul anului şi procesoarele pentru servere”, a declarat Răzvan Ziemba, Director General Network One Distribution.

Piaţa locală de PC-uri a marcat anul trecut o revenire a vânzărilor, iar estimările privind anul acesta arată menţinerea trendului ascendent. În acest context, Network One Distribution apreciază că piaţa de componente pentru PC-uri va avea anul acesta un avans de 6%, evoluţie ce se va reflecta şi în vânzările de procesoare. În prezent, NOD este cel mai mare distribuitor de componente pentru computere din România, cu o cotă de piaţă ce depăşeşte 18%.

Compania a realizat în 2011 o cifră de afaceri de 200 de milioane de euro şi a înregistrat o cota de 20,5% pe piaţa electro-IT estimată la 880 milioane de euro.

Network One Distribution urmăreşte poziţionarea ca jucător regional pe piaţa distribuţiei electro-IT din Europa Centrală şi de Est, prin extinderea operaţiunilor în Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Ungaria până în 2014.