New York, cel mai nefericit oraş din Statele Unite

Economica.net
24 07. 2014
nyc_andrew_mace_29_22858600

În topul ‘nefericirii’, condus de New York, mai intră alte patru metropole americane – Pittsburgh, Louisville, Milwaukee şi Detroit, relevă studiul, intitulat ‘Unhappy Cities’ (‘Oraşe nefericite’) şi lansat săptămâna trecută de Biroul Naţional de Cercetări Economice din SUA.

Cercetarea şi-a bazat în principal concluziile pe un chestionar al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, distribuit în ultimii ani, care punea întrebarea: ‘În general, cât de mulţumit sunteţi de viaţa dumneavoastră?’.

Ulterior, studiul a pus în relaţie răspunsurile respondenţilor cu veniturile, preţurile locuinţelor, vârsta, rasa, educaţia şi starea civilă, pentru a afla cât de fericiţi sunt locuitorii unui oraş.

Studiul, care a inclus datele colectate din 177 de oraşe, a constatat că locuitorii au fost adesea dispuşi să renunţe la fericire în schimbul unor câştiguri mai mari sau unor preţuri mai scăzute la locuinţe.