New York-ul are un nou primar

Newyorkezii, care doreau schimbarea, l-au ales în mod masiv, marţi, pe democratul de stânga Bill de Blasio să îi succeadă în funcţie primarului miliardar Michael Bloomberg, aflat la putere de 12 ani, relatează AFP.
Economica.net - mie, 06 nov. 2013, 06:05
New York-ul are un nou primar

De Blasio, un italiano-american în vârstă de 52 de ani, căsătorit cu o afro-americană, l-a zdrobit pe adversarul său Joe Lhota, obţinând peste 70% din voturile exprimate, potrivit unor rezultate încă parţiale.

„Newyorkezii au cerut sus şi tare o nouă conducere a oraşului, uniţi de ideea că niciun newyorkez nu trebuie să fie lăsat pe marginea drumului”, a declarat de Blasio marţi seara, mulţumind susţinătorilor, înconjurat de soţie şi cei doi copii metişi, pe care i-a plasat în centrul campaniei electorale.

„Lupta împotriva inegalităţilor nu este uşoară, nu a fost niciodată. Problemele nu vor fi rezolvate într-o zi (…). Dar nu voi înceta niciodată să lupt”, a insistat el.

Anterior, după ce a votat în cartierul său, Park Slope, în Brooklyn, de Blasio, pe care toate sondajele îl prezentau ca învingător foarte detaşat, i-a evocat deja pe „numeroşii newyorkezi care luptă să facă faţă’. El şi-a reafirmat hotărârea de a se „îndepărta de politicile epocii Bloomberg”, într-un oraş în care inegalităţile sunt vertiginoase, dar care a fost transformat în mod profund în timpul mandatelor lui Bloomberg, devenind mai sigur, mai verde, mai sănătos şi fiind vizitat anul trecut de un număr record de 52 de milioane de turişti.

Alegătorii, dintre care mulţi salută bilanţul lui Bloomberg, s-au prezentat la urne fără pasiune, după o campanie dură, dar fără suflu, în care de Blasio, mediator ales al oraşului, fost consilier local în Brooklyn (2002 – 2009) şi fost director al campaniei lui Hillary Clinton pentru Senat în 2000, s-a detaşat abia târziu.

În cursul campaniei, el a insistat pe larg asupra familiei sale multiculturale – soţia sa Chirlane McCray fiind o poetă, fostă lesbiană şi activistă, şi cei doi copii ai lor, Dante, în vârstă de 16 ani, şi Chiara, în vârstă de 18 ani – pe care a prezentat-o drept o „modern family”, după exemplul unui oraş multicultural, care are în prezent o populaţie de 33,3% albi, 25,5% persoane de culoare, 28,6% hispanici şi 12,7% asiatici.

– „Progresist şi mândru de acest lucru”

New York-ul, cel mai mare oraş din Statele Unite, cu 8,3 milioane de locuitori, are de şase ori mai mulţi alegători democraţi decât republicani, dar nu a mai ales un primar democrat din 1989.

Alegeri au avut loc şi în alte oraşe americane marţi.

Oraşele Boston, Seattle şi Atlanta şi-au ales, de asemenea, primarii.

În foarte democratul stat New Jersey, republicanul Chris Christie a câştigat uşor al doilea mandat de guvernator, devenind de neoprit în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2016.

Statul Virginia a ales de asemenea un nou guvernator, în cadrul unor alegeri foarte disputate, câştigate la limită de către democratul Terry McAuliffe, un prieten apropiat al familiei Clinton, care urmează în funcţie unui republican.

La New York, după Rudolph Giuliani (1994-2001) şi Michael Bloomberg (2002-2013), Bill de Blasio s-a poziţionat ca un „progresist şi mândru de acest lucru”, apărător al claselor medii, familiilor şi minorităţilor.

El a promis multe, a denunţat zilnic inegalităţile din oraş, care are aproximativ 400.000 de milionari şi cel mai mare număr de miliardari din lume, dar în care 21% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei.

De Blasio s-a angajat să construiască 20.000 de locuinţe sociale, să apere spitalele de cartier şi să-l înclocuiască pe şeful poliţiei, din cauza practicii controversate a percheziţionării corporale a pietonilor („stop and frisk”) vizând mai ales tineri de culoare şi hispanici. Ideea sa cheie este să-i taxeze mai mult pe newyorkezii cei mai bogaţi, pentru a finanţa grădiniţe pentru toţi copiii în vârstă de peste patru ani.

Joe Lhota, în vârstă de 58 de ani, adversarul său republican, fost preşedinte al transporturilor newyorkeze (MTA), a declarat marţi, fără convingere, că este „foarte optimist”. Fostul viceprimar al lui Giuliani, lipsit de orice charismă, a insistat fără rezultat asupra experienţei sale, în lupta cu de Blasio, care a recunoscut că nu a condus niciodată mai mult de 250 de oameni.

Aproximativ 300.000 de persoane muncesc pentru Primăria oraşului New York, a cărei conducere de Blasio o va prelua de la Michael Bloomberg la 1 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Crimeea va rămâne a Rusiei, a afirmat Donald Trump într-un interviu pentru revista Time
Crimeea va rămâne a Rusiei, a afirmat Donald Trump într-un interviu pentru revista Time
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că peninsula Crimeea ocupată "va rămâne a Rusiei", afirmând că până şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este conştient de......
Viktor Orban a dezvăluit că Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE
Viktor Orban a dezvăluit că Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE
Premierul ungar Viktor Orban a asigurat vineri că nu are nicio intenţie să-şi scoată ţara din Uniunea Europeană, ci ...
De la aderarea României la UE, salariile medii s-au triplat, dar această creștere nu este resimțită de toți românii din cauza inegalităților economice
De la aderarea României la UE, salariile medii s-au triplat, dar această creștere nu este resimțită de toți românii ...
De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special în ultimii 7-8 ani, salariile din România au ...
ÎCCJ a anulat decizia instanței de la Ploiești care suspenda decizia CCR de anulare a alegerilor
ÎCCJ a anulat decizia instanței de la Ploiești care suspenda decizia CCR de anulare a alegerilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a judecat, astăzi, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti ...