News

Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.

Proiectul pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, fiind introduse mai multe excepţii, printre care persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, profesorii, persoane cu funcţii clericale sau de specialitate artistică, membrii Academiei Române, „persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanţează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfăşurării de activităţi şi operaţiuni specifice”. Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.

Proiectul pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional
Ciolacu, despre excepțiile din legea care interzice cumulul pensiei cu salariul: Dacă vrem să decapităm BNR și instituțiile subordonate Parlamentului luând niște drepturi, atunci greșim fundamental (Video)

Pensii speciale - Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul legii

Pensii speciale – Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul legii

Proiect cu finanţare din Norvegia - Primăria Capitalei vrea să promoveze energia regenerabilă şi eficienţa energetică

Proiect cu finanţare din Norvegia – Primăria Capitalei vrea să promoveze energia regenerabilă şi eficienţa energetică

Rovinieta se va aplica în funcţie de perioadă sau de distanţa parcursă - proiect adoptat

Rovinieta se va aplica în funcţie de perioadă sau de distanţa parcursă – proiect adoptat

Propunere legislativă sau o „bombă cu ceas” pentru securitatea economică a României?

Propunere legislativă sau o „bombă cu ceas” pentru securitatea economică a României?

Dacă inteligenţa artificială ar decide să distrugă omenirea, cum ar proceda? - AFP

Dacă inteligenţa artificială ar decide să distrugă omenirea, cum ar proceda? – AFP

Pensii speciale - Proiectul legii a fost adoptat de Senat

Pensii speciale – Proiectul legii a fost adoptat de Senat

Fostul deputat Dumitru Puzdrea a fost găsit mort în casa sa din București

Fostul deputat Dumitru Puzdrea a fost găsit mort în casa sa din București

Reţeaua privată de sănătate Regina Maria a cumpărat furnizorul de imagistică Diopromed Radiology din Piteşti

Reţeaua privată de sănătate Regina Maria a cumpărat furnizorul de imagistică Diopromed Radiology din Piteşti

Evaluarea naţională - rezultatele au fost publicate

Evaluarea naţională – rezultatele au fost publicate

Damen Shipyards Mangalia angajează peste 200 de oameni

Damen Shipyards Mangalia angajează peste 200 de oameni

Scumpiri în magazine. Preţurile cresc în comerţul cu amănuntul şi în construcţii, în următoarele trei luni - sondaj manageri

Scumpiri în magazine. Preţurile cresc în comerţul cu amănuntul şi în construcţii, în următoarele trei luni – sondaj manageri

Prosumatorii au deja capacități instalate de 900 MW. Primesc cu mare întârziere banii pe energia livrată, stocarea este  o necesitate, probleme cu tensiunea în rețele

Prosumatorii au deja capacități instalate de 900 MW. Primesc cu mare întârziere banii pe energia livrată, stocarea este  o necesitate, probleme cu tensiunea în rețele

Capitalul social al firmelor din grupul Dr. Max, al doilea jucător din retail şi distribuţie de medicamente, majorat cu 23 de milioane de euro. Banii vor fi investiţi în dezvoltarea companiilor

Capitalul social al firmelor din grupul Dr. Max, al doilea jucător din retail şi distribuţie de medicamente, majorat cu 23 de milioane de euro. Banii vor fi investiţi în dezvoltarea companiilor

Costurile pentru consolidarea spitalelor cu risc seismic, de la 2.000 la 4.500 de euro/mp. Beneficiarii pot jongla cu costurile

Costurile pentru consolidarea spitalelor cu risc seismic, de la 2.000 la 4.500 de euro/mp. Beneficiarii pot jongla cu costurile

Concurență pentru centralele de apartament: Centrele de date oferă alternative la încălzirea tradițională, cum funcționează

Concurență pentru centralele de apartament: Centrele de date oferă alternative la încălzirea tradițională, cum funcționează

Ordonanța pe care Guvernul o pregătește pentru reducerea preţurilor la alimente prevede scăderea adaosurilor comerciale cu 20% la procesator şi 20% la retaileri timp de trei luni. Ce alimente apar pe listă - surse

Ordonanța pe care Guvernul o pregătește pentru reducerea preţurilor la alimente prevede scăderea adaosurilor comerciale cu 20% la procesator şi 20% la retaileri timp de trei luni. Ce alimente apar pe listă – surse

Cătălin Drulă: Proiectul pe care PSD și PNL vor să-l voteze zilele acestea nu desființează nicio pensie specială

Cătălin Drulă: Proiectul pe care PSD și PNL vor să-l voteze zilele acestea nu desființează nicio pensie specială

Cristian Popescu Piedone a revenit în funcția de primar al Sectorului 5

Cristian Popescu Piedone a revenit în funcția de primar al Sectorului 5

PNRR România - Evaluare preliminară parţial pozitivă pentru cea de-a doua cerere de plată

PNRR România – Evaluare preliminară parţial pozitivă pentru cea de-a doua cerere de plată

Pensii speciale - Proiectul legii a revenit la Senat. Bp l-a repartizat la comisii

Pensii speciale – Proiectul legii a revenit la Senat. Bp l-a repartizat la comisii

SCHENGEN - Comisia pentru petiţii a PE cere admiterea României şi Bulgariei până la sfârşitul anului

SCHENGEN – Comisia pentru petiţii a PE cere admiterea României şi Bulgariei până la sfârşitul anului

Ciolacu: Azi vom lua o decizie privind preţurile la anumite categorii de alimente

Ciolacu: Azi vom lua o decizie privind preţurile la anumite categorii de alimente

Casa Verde Fotovoltaice pentru biserici - Unităţile de cult se pot înscrie în programul începând de marţi

Casa Verde Fotovoltaice pentru biserici – Unităţile de cult se pot înscrie în programul începând de marţi

Nicuşor Dan: Lucrările efective la planşeul de la Unirii nu vor începe mai devreme de 2025

Nicuşor Dan: Lucrările efective la planşeul de la Unirii nu vor începe mai devreme de 2025

Scumpiri masive într-un scenariu trimis de Banca Mondială Guvernului: Prețul benzinei crește cu 50%, al motorinei cu 62% și al gazelor cu 32%, de la anul până în 2030

Scumpiri masive într-un scenariu trimis de Banca Mondială Guvernului: Prețul benzinei crește cu 50%, al motorinei cu 62% și al gazelor cu 32%, de la anul până în 2030

Conducerile parchetelor din țară au decis continuarea protestelor procurorilor împotriva modificărilor legii pensiei de serviciu a magistraților

Conducerile parchetelor din țară au decis continuarea protestelor procurorilor împotriva modificărilor legii pensiei de serviciu a magistraților

Camera Deputaţilor a adoptat cu mai multe amendamente proiectul de lege privind pensiile speciale. Din acest motiv, acesta se va întoarce la Senat

Camera Deputaţilor a adoptat cu mai multe amendamente proiectul de lege privind pensiile speciale. Din acest motiv, acesta se va întoarce la Senat

Nicușor Dan: Camera Deputaților a amânat votul privind Codul Urbanismului până în septembrie. Avem timp de dezbateri serioase

Nicușor Dan: Camera Deputaților a amânat votul privind Codul Urbanismului până în septembrie. Avem timp de dezbateri serioase

Update: Bruxelles-ul acordă un ajutor de 100 de milioane de euro României, Poloniei, Ungariei, Bulgariei și Slovaciei pentru a compensa pierderile cauzate de importurile de cereale din Ucraina

Update: Bruxelles-ul acordă un ajutor de 100 de milioane de euro României, Poloniei, Ungariei, Bulgariei și Slovaciei pentru a compensa pierderile cauzate de importurile de cereale din Ucraina