Nica: Numărul contactelor neangajante în legătură cu privatizarea Poştei trece de 30

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a declarat, luni, că numărul de contacte neangajante în legătură cu privatizarea Poştei trece de 30, iar săptămâna viitoare va fi publicat în presa internaţională anunţul privind cedarea pachetului majoritar de acţiuni.
Economica.net - lun, 28 ian. 2013, 20:26
Nica: Numărul contactelor neangajante în legătură cu privatizarea Poştei trece de 30

„Procesul de privatizare ar trebui să se încheie, conform calendarului pe care l-am înaintat, pe 15 iunie. Lista de contacte neangajante a depăşit cifra de 30. Acum intrăm într-o fază – săptămâna viitoare va fi publicat anunţul în presa internaţională – după care intrăm în zona oficială, nu mai discutăm decât de scrisori angajante. Lista se va reduce atunci, pentru că cei care cumpără caietul de sarcini vor studia datele de piaţă ale companiei, apoi vor fi cei care vor participa la licitaţia de preţ, care se cheamă lista scurtă „, a afirmat Nica.

El a mai spus că FMI, Comisia Europeană şi Banca mondială au apreciat faptul că procedurile în cazul companiei Poşta Română au fost făcute la timp şi profesionist.

Compania Naţională Poşta Română va fi privatizată prin majorare de capital până la mijlocul lunii iunie, publicarea anunţului de licitaţie urmând să aibă loc până la finalul lunii februarie, cu condiţia aprobării procedurii de către Comisia Europeană.

Guvernul va solicita acordul CE pentru privarizarea unei participaţii majoritare la compania de stat Poşta Română prin majorare de capital, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI, document obţinut de MEDIAFAX.

Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Compania avea la sfârşitul lui 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariaţi a scăzut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză din PSD: Nu cred că vom intra la guvernare! Atac din interior la conducerea PSD
Anunț surpriză din PSD: Nu cred că vom intra la guvernare! Atac din interior la conducerea PSD
Primarul PSD de Buzău, Constantin Toma, continuă să aibă poziții tranșante opuse actualei conduceri a partidului. Edilul spune că nu crede că PSD va intra la guvernare și că se încearcă......
Avertisment din Statele Unite pentru România: Atacurile Rusiei se vor intensifica
Avertisment din Statele Unite pentru România: Atacurile Rusiei se vor intensifica
Un cunoscut expert în securitate și profesor universitar americanm avertizeazî că atacurile hibride ale Rusiei asupra ...
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Iran ar încerca să obțină intervenția Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru stoparea conflictului în care se află ...
Ne așteaptă o săptămână cu creșteri de prețuri la carburanți
Ne așteaptă o săptămână cu creșteri de prețuri la carburanți
Conflictul dintre Israel și Iran, care a dus deja la creșterea cotațiilor globale ale petrolului, se va vedea cu siguranță ...