Nica: Poşta Română nu se va privatiza niciodată împreună cu tezaurul pe care îl deţine

Compania Naţională 'Poşta Română' /CNPR/ nu se va privatiza niciodată împreună cu tezaurul pe care îl deţine, a declarat, vineri, la audierile comune ale comisiilor de specialitate, Dan Nica, ministrul propus al Societăţii Informaţionale şi Comunicaţiilor.
Economica.net - vin, 21 dec. 2012, 15:08
Nica: Poşta Română nu se va privatiza niciodată împreună cu tezaurul pe care îl deţine

‘Statul nu-şi ia mâna de pe Poşta Română dacă statul vrea să vândă 51% dintre acţiunile societăţii. S-a făcut un studiu în acest sens. Cine vine să bage 51% trebuie să vină şi cu planuri de dezvoltare. Altfel, nu se putea garanta că Poşta Română ar fi putut fi performantă. Deja, într-o săptămână concurenţa va deveni extrem de importantă. Poşta Română nu se va privatiza niciodată la un loc cu tezaurul pe care îl deţine’, a explicat Nica.

La jumătatea lunii decembrie, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale /MCSI/ preciza, într-un comunicat de presă, că un procent fix de 51% propus investitorului interesat de CNPR conferă claritate procesului de privatizare şi valorificare maximală a participaţiei statului la momentul tranzacţiei şi în perspectivă, la momentul exitului.

Potrivit sursei citate, Executivul a aprobat, în data de 14 decembrie, proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul privatizării, act normativ care stabileşte şi strategia de privatizare a Companiei Naţionale Poşta Română S.A., potrivit căreia investitorul va deţine 51% din capitalul social al companiei.

‘Decizia oferirii unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social a fost luată avându-se în vedere o serie de avantaje precum: procentul fix (51%) propus investitorului conferă claritate procesului de privatizare şi valorificare maximală a participaţiei statului la momentul tranzacţiei şi în perspectivă, pasul doi, la momentul exit-ului. De asemenea, procentul de 51% conferă potenţialilor investitori dreptul de control asupra deciziilor financiare şi operaţionale ale CNPR şi asupra resurselor investite, crescând direct proporţional valoarea oportunităţii investiţionale. Structura propusă a tranzacţiei prin care investitorul devine acţionar majoritar lărgeşte plaja potenţialilor investitori, creând premisa obţinerii unui preţ real şi echitabil. Contribuţia financiară aferentă majorării capitalului social reprezintă un aport de numerar substanţial adus de investitor, necesar pentru a finanţa programe investiţionale ale companiei şi, totodată, arată seriozitate, interes şi angajament din partea acestuia pe termen lung’, se mai arată în comunicatul MCSI.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...