Nicaragua demarează lucrările la canalul interoceanic

Guvernul din Nicaragua şi compania chineză HKND demarează, luni, lucrările de construcţie la un canal interoceanic destinat să-l concureze pe cel din Panama, începând din anul 2020, în ciuda îndoielilor cu privire la viabilitatea proiectului şi a protestelor fermierilor expropriaţi, transmite AFP.
Economica.net - lun, 22 dec. 2014, 12:49
Nicaragua demarează lucrările la canalul interoceanic

O ceremonie oficială, la care vor participa preşedintele Daniel Ortega şi magnatul chinez Wang Jing, şeful companiei HK Nicaragua Development Invesment (HKND), va fi organizată, luni, pentru a da startul acestui proiect prin care Nicaragua vrea să devină una dintre cele mai bogate ţări din America centrală, scrie Agerpres.

‘În 22 decembrie, ceea ce a fost un vis pentru mai multe generaţii din Nicaragua va începe să devină realitate’, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Canalului şi, totodată, al companiei chineze HKND, Telémaco Talavera.

Lucrările vor demara la gura de vărsare a fluviului Brito, pe coasta Oceanului Pacific, prin construcţia primelor căi de acces la canal şi a unui port de care se vor ocupa 300 dintre cei aproximativ 50.000 de muncitori pe care HKND are de gând să-i angajeze în cei cinci ani cât ar urma să dureze proiectul.

Canalul va traversa apoi lacul Cocibolca, cel mai mare rezervor de apă dulce din America Centrală, va tăia păduri tropicale şi va trece prin mai multe zeci de aşezări umane înainte de a se termina la vărsarea râului Punta Gorda, pe coasta Caraibelor.

Acest şantier faraonic, pentru care studiile de viabilitate tehnică, de mediu şi financiară rămân secrete, ameninţă să deplaseze peste 30.000 de ţărani şi indigeni care trăiesc pe ruta unde ar urma să fie construit canalul.

Teama de a-şi pierde bunurile a determinat mai multe mii de persoane să protesteze faţă de acest proiect în ultimele trei luni.

HKND ar urma să construiască şi apoi să administreze pe o perioadă ce ar putea să se întindă până la 100 de ani acest canal cu o lungime de 278 de kilometri, ale cărui costuri de construcţie sunt estimate la 50 de miliarde de dolari.

Cu o lungime de 80 de kilometri, canalul Panama, prin care tranzitează 5% din comerţul maritim mondial, a fost inaugurat în 1914 şi a fost retrocedat de SUA statului Panama în 1999.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele declarații
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele ...
Nicușor Dan este în fața lui George Simion în exit poll-urile de după turul 2 al alegerilor prezidențiale, care nu măsoară însă voturile din străinătate. Simion revendică însă el......
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a afirmat că au fost detectate semne ale ...
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
Vicepreşedintele american J.D. Vance a descris duminică Uniunea Europeană drept "un aliat important" al SUA, recunoscând ...
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare în România, spune Reuters. De ce ar putea fi o știre falsă
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare ...
Fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a scris duminică într-un mesaj pe această platformă că a ...