Nicio ofertă pentru autostrada Timişoara – Deva. Doar o lună până la termenul final
Nicio firmă nu a depus, până în prezent, vreo ofertă pentru construcţia tronsoanelor Lugoj -Deva Lot 4 şi Timişoara- Lugoj Lot 2 din Coridorul IV Pan European care reprezintă cumulat o investiţie de circa 380 de milioane de euro(1, 6 mld. lei). Termenul limită al licitaţiei este 11 iulie, orele 16.00, potrivit informaţiilor oferite de Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Procesul de depunere a ofertelor pentru cele două secţiuni a început în urmă cu două luni. Constructorii obişnuiesc să depună ofertele în chiar ultima zi de dinainte înainte de încheierea licitaţiei, spune Ionuţ Maşala, director CNADNR.
Banii pentru cele două secţiuni de autostradă provin în proporţie de 85% din fonduri europene nerambursabile şi 15% de la bugetul de stat. Lugoj – Deva are o lungime de 22 de km iar Timişoara – Lugoj are 25 de km . Costul pe km al celor două secţiuni este de circa 10 milioane de euro fără TVA. Standardele de cost adoptate de Ministerul Transporturilor prevăd ca un km de autostradă să coste între 4 şi 6 milioane de euro fără a pune la socoteală şi preţul lucrărilor de artă aferente.
Coridorul IV pan-european începe în Germania, la Nurenberg, şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa, ruta continuând până la Istanbul. Costul total al părţii noastre este estimat la 8,5 miliarde de euro iar lucrările ar trebui să fie finalizate până la sfârşitul lui 2015.