Niciun candidat al UE nu a întrunit majoritatea necesară pentru a fi nominalizat în cursa pentru conducerea FMI

Majoritatea guvernelor Uniunii Europene au oferit sprijin Kristalinei Georgieva în calitate de candidat al blocului comunitar la conducerea Fondului Monetar Internaţional, dar aceasta nu a reuşit să obţină o majoritate suficient de mare pentru a fi desemnată, a anunţat vineri un oficial UE, relatează Reuters.
Economica.net - S, 03 aug. 2019, 07:09
Niciun candidat al UE nu a întrunit majoritatea necesară pentru a fi nominalizat în cursa pentru conducerea FMI

După două runde de voturi vineri, guvernele UE au rămas împărţite cu privire la modul de a proceda pentru numirea unui singur candidat pentru conducerea FMI, a spus sursa citată.

Un candidat are nevoie de 55% din voturile celor 28 de state ale UE, reprezentând cel puţin 65% din populaţia blocului comunitar. Olandezul Jeroen Dijsselbloem este singurul candidat alternativ la Georgieva, după ce alţi trei s-au retras. Negocierile au continuat vineri pentru a depăşi impasul.

Olli Rehn, guvernator al Băncii Centrale a Finlandei, s-a retras vineri din cursă, după ce anterior renunţaseră ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi portughezul Mario Centeno, preşedintele miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Marea Britanie s-a opus planului de selectare a unui candidat, apreciind că este „prematur” şi nu acordă Londrei suficient timp pentru a-şi propune propriul său nume, se arată într-un document confidenţial consultat de Reuters. Regatul Unit a cerut amânarea deciziei până la începutul lunii viitoare.

Candidaţii pentru conducerea FMI trebuie prezentaţi până pe 6 septembrie, iar procesul de selectare a unui candidat este condus de ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire.

Te-ar mai putea interesa și
Numire importantă în Guvern. Purtătorul de cuvânt al USR, jurnalist de meserie, va fi numărul 2 în Ministerul Economiei, care coordonează inclusiv producția de armament a țării – Surse
Numire importantă în Guvern. Purtătorul de cuvânt al USR, jurnalist de meserie, va fi numărul 2 în Ministerul Economiei, ...
Spre deosebire de precedenta participare la guvernare, USR pare să nu mai meargă doar pe mâna unor specialiști în domeniile în care primesc funcții de responsabilitate. ...
Se schimbă din nou legea energiei. Apare contractul flexibil de racordare la rețea
Se schimbă din nou legea energiei. Apare contractul flexibil de racordare la rețea
Operatorii rețelelor electrice pot încheia contracte flexibile de racordare cu utilizatorii rețelei, iar ANRE va trebui ...
Ministerul Economiei răspunde atacurilor ANAT și susține că urmăreşte construirea unui mix de marketing turistic coerent, eficient şi adaptat realităţilor pieţei globale
Ministerul Economiei răspunde atacurilor ANAT și susține că urmăreşte construirea unui mix de marketing turistic coerent, ...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) urmăreşte construirea unui mix de marketing ...
Update: Cristian Popescu Piedone a  fost pus sub control judiciar și are interdicție să-și exercite mandatul de președinte al ANPC (Video)
Update: Cristian Popescu Piedone a fost pus sub control judiciar și are interdicție să-și exercite mandatul de președinte ...
Update: Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în ...