Nicola Sturgeon se va pronunţa în toamna acestui an asupra unui nou referendum asupra independenţei Scoţiei

Şefa guvernului scoţian, Nicola Sturgeon, a anunţat că va lua până la finalul anului o decizie privind organizarea unui al doilea referendum asupra independenţei Scoţiei, după ce se va cristaliza forma acordului dintre Londra şi Uniunea Europeană cu privire la ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, relatează duminică Reuters
Economica.net - D, 14 ian. 2018, 11:20
Nicola Sturgeon se va pronunţa în toamna acestui an asupra unui nou referendum asupra independenţei Scoţiei

”În toamna acestui an ar trebui să avem o oarecare claritate despre viitoarea relaţie (dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie). Atunci voi putea să analizez această chestiune şi să mă pronunţ asupra a ceea ce cred că vor fi viitorii paşi adecvaţi pentru Scoţia”, a declarat lidera scoţiană pentru BBC.

La începutul lunii decembrie, Nicola Sturgeon a spus că Scoţia şi alte entităţi componente ale Marii Britanii trebuie să aibă permisiunea de a beneficia de orice reguli speciale aplicabile Irlandei de Nord după Brexit. Ea a salutat trecerea la faza următoare a negocierilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar a avertizat că ‘diavolul stă în detalii şi de acum lucrurile devin cu adevărat dure’.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunță că SUA și-au reluat livrările de armament către Ucraina
Zelenski anunță că SUA și-au reluat livrările de armament către Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Statele Unite şi-au reluat livrările de armament către Ucraina, transmite Reuters, relatează Agerpres....
Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni – surse
Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni – surse
Sub direcţia lui Kash Patel, agenţii FBI nu mai jură credinţă Americii, ci doar directorului lor. Recurgerea la teste ...
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm salarizarea de activitatea spitalului
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm ...
Premierul Ilie Bolojan a susţinut vineri că salarizarea personalului medical este nevoie să fie legată de activitatea ...
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, pe care le consideră pași esențiali pentru eficientizarea administrației
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, ...
La scurt timp după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile fiscal-bugetare ...